Fost ministru al Educației, veste teribilă pentru milioane de elevi: „Numai în România s-a luat această decizie”

Fost ministru al Educației, veste teribilă pentru milioane de elevi:
Andrei marga, veste tristă pentru milioane de elevi Sursă foto: Getty Images

Fostul ministru al Educației, Andrei Marga, trage un semnal de alarmă cu privire la efectele catastrofale pe care pandemia de coronavirus le are și le va avea asupra elevilor de sacrificiu ai „generației Covid-19”. Potrivt acestuia, materia pierdută în perioada școlii online ar putea fi recuperată într-o perioadă îndelungată.

“Abia în ani se poate compensa ceea ce s-a pierdut”

Andrei Marga își exprimă regretul de a fi martor la degradarea sistemului educațional românesc, ale cărui victime sunt elevii generației de astăzi.

Acesta explică detaliat modul în care acești elevi vor avea de suferit în urma restricțiilor dure anti-Covid-19, impuse de autorități. În ciuda riscului care s-a dorit a fi evitat, fostul ministru al Educației judecă aspru modul în care le-a fost răpit dreptul la educație acestor elevi ai „generației COVID-19”.

Fostul profesor universitar spulberă speranțele optimiștilor care încă mai cred că materia pierdută în toată această perioadă va mai putea fi recuperată în totalitate. Andrei Marga susține că în nicio altă țară, autoritățile nu au luat măsuri anti-Covid-19 atât de dure față de elevi, astfel încât să fie privați de la o bună parte din materia pe care urmau să o studieze și să o asimileze.

“Sigur, e bine că s-a repus şcoala oarecum în mişcare, însă aş spune că ar trebui toate eforturile pentru a restabili şcoala, măcar cum a fost (…). Doi, ar trebui văzut ceea ce se face cu materia. Sigur, numai în România s-a luat decizia aceasta de a reduce materia.

Atenţie, acesta este un gest foarte periculos! Nicio generaţie nu trebuie să fie afectată reducându-i materia. Acum este foarte greu să mai recuperezi. Dincolo de optimismul care se afişează, recuperarea completă, din nefericire, nu este posibilă. Vom avea generaţia COVID-19! Abia în ani se poate compensa ceea ce s-a pierdut”, a spus Marga.

“Contacul fizic cu cartea rămâne indispensabil”

Fostul ministru al Educației lansează un avertisment referitor la efectele pe care le are lipsa unui contact fizic cu cărțile și cu locurile reprezentive pentru educație. Acesta nu contestă avantajele uriașe ale tehnologiei, însă subliniază, de asemenea, care este cu adevărat cheia succesului.

„Fără îndoială, cine nu recurge la computer, la online, la accesul prin digitalizare se handicapează singur. Digitalizarea îţi creează un canal extraordinar de a intra în cărţi, în documente, în tot ce îţi doreşti. Aceasta este un fapt.

Marea educaţie se face mergând în bibliotecă, punând mâna pe cărţi, citindu-le, repetându-le. Ca să fiu mai clar, contactul cu cartea pe suport fizic rămâne indispensabilă unei educaţii de calitate”, a spus fostul ministru al Educaţiei, la Aleph News.