Florin Tănase, primul interviu după transferul la Al Jazira. Ce l-a surprins cel mai mai mult în Emirate, care este programul zilnic și cum vrea Edi Iordănescu să învingă Finlanda
Florin Tănase s-a adaptat rapid Al Jazira, în Emiratele Arabe Unite, la echipa care a plătit trei milioane de euro pentru a-l cumpăra de la FCSB. Internaționalul român a acordat un interviu pentru playsport.ro în care a spus că s-a adaptat rapid la noua echipă, dar a și dezvăluit cum vrea Edi Iordănescu să surprindă Finlanda.
Florin Tănase se simte foarte bine în Emirate și este titular la Al Jazira
Florin Tănase se simte foarte bine la Al Jazira. A fost titular în cele trei partide din acest sezon și și-a ajutat echipa să urce pe locul doi în campionatul din Emiratele Arabe Unite. Are un gol și o pasă de gol la formația care l-a transferat cu trei milioane de euro de la FCSB.
„E adevărat, chiar a fost o integrare rapidă. A contat mult că am fost primit cu multă căldură din partea coechipierilor și a oamenilor din club. Iar fiecare reușită a contat enorm, pentru că din aceste realizări a crescut și încrederea mea, și aprecierea lor. Am avut un impact foarte bun de la început”, a declarat Florin Tănase într-un interviu acordat playsport.ro.
Fostul jucător de la FCSB spune că nivelul este foarte bun. Aici s-au transferat nume importante din campionatele din Europa, Yarmolenko, Pjanic, Paco Alcacer, dar va înfrunta și doi antrenori români: Cosmin Olăroiu și Daniel Isăilă.
„În linii mari lucrurile sunt asemănătoare, m-am adaptat ușor. Cred că singura diferență majoră e la programul de antrenament, nu mai facem dimineața, cum era la FCSB, ci doar seara.
Să știi că nu s-a schimbat prea mult programul meu zilnic. Mic dejun, sala de forță, odihnă, apoi antrenament. Seara mai ieșim la un restaurant. De o săptămână m-am mutat în apartamentul unde voi locui permanent. Iar din octombrie va veni alături de mine și familia!”, a mai spus atacantul.
Florin Tănase și tactica surpriză din meciul cu Finlanda
Florin Tănase a fost convocat la echipa națională pentru ultimele două dueluri din Liga Națiunilor. Confruntarea cu Finlanda este programată în deplasare pe 23 septembrie, iar partida cu Bosnia se joacă trei zile mai târziu. Naționala se află pe ultimul loc în grupă, cu trei puncte după patru partide.
„Crezi că Finlanda ne mai poate surprinde tactic?
Eu sper să nu o facă și chiar cred că nu o vor face. O să-i surprindem noi cu noua abordare!”, a mai afirmat Tănase.
Fostul jucător își dorește adversari din Balcani în preliminariile Campionatului European din 2024. Tragerea la sorți este programată luna viitoare.