Florin Salam, probleme de sănătate în seara finalei X Factor. Ce a pățit unchiul lui Adrian
Aseară, într-un cadru festiv a avut loc marea finală ”X Factor”, iar momentele au fost la cel mai înalt nivel. A fost multă emoție, tensiune, dar și momente de virtuozitate muzicală. Totul a decurs așa cum trebuie, până la un moment dat. Finalistul Adrian Petrache, în vârstă de 19 ani, din păcate a avut parte de un moment mai puțin dorit.
Florin Salam, absent de la X Factor
Una din regulile show-ului X Factor, în cadrul finalei, duetul cu o vedetă, aduce pe scena concursului concurenții din finală alături de o vedetă din muzica românească. Adrian Petrache, unul din finaliștii serii, trebuia să cânte alături de celebrul său unchi, Florin Salam.
Înainte de finală, la repetiții, într-un testimonial, Florin Salam sspunea că este mândru de parcursul nepotului său, declarând că nu a știut că Adrian ajunsese până aici, dar cu toate astea, manelistul a creat cel mai tensionat moment al serii.
”Nu știam. Când, deodată, îl văd la televizor. M-am bucurat, sincer, mi-au dat și lacrimile. M-am bucurat pentru el. E nepotul meu, e ca și copilul meu. Era păcat să nu ajung. Am emoții de zici că m-am apucat acum de cântat, ce crezi?
Mai ales că e vorba de el. Probabil aveam mult mai puține emoții pentru mine, decât pentru el”, a spus Florin Salam.
De altfel organizatorii anunțaseră că va fi unul din cele mai emoționante momente din finala X Factor. Numai că, deși prezent la repetiții, la momentul zero, Florin Salam nu a mai apărut pe scenă.
Lucrurile au devenit tensionate, iar tânărul Adrian Petrahe era în postura de a pierde. A fost salvat, în ultimul moment, surprinzător, de unul din jurații X Factor, Florin Ristei.
Nimeni nu a înțeles de ce Florin Salam nu a mai ajuns să cânte cu nepotul său, dar în cele din urmă s-a aflat adevăratul motiv al lipsei acestuia de pe scena X Factor. Conform unor surse apropiate manelistului, se pare că ar fi avut probleme de sănătate care i-au făcut imposibilă prezența în seara finalei, la X Factor.
”Florin are probleme cu ochii, a fost o perioadă când îl ustura în permanență ochii pentru că nu dormea și cânta până dimineața în fum de țigară. A făcut o conjunctivită, nu s-a tratat.
Până la urmă a trebuit să-și pună ochelari, pentru că i-a fost afectată vederea. E aproape orb, adică nu mai distinge detaliile”, a declarat un apropiat de-al lui Salam pentru Wowbiz.ro.
Momente tensionate în finală
Lipsa prezenței manelistului Florin Salam pe scena finalei X Factor a fost un moment de tensiune pentru toți cei implicați, mai ales pentru Adrian, care risca să-și piardă locul în finală. Loredana, mentorul tânărului de 19 ani, a fost vădit afectată de acest moment, la un moment dat dându-i și lacrimile.
Cel mai dur critic al momentului a fost Ștefan Bănică jr., care a comentat momentul, declarând:
”Am rămas cu un gust amar vizavi de colega mea (n.r. Loredana Groza). Sunt uimit cand cineva nu vine. Nu înțeleg cum invitatul nu a venit.
Noi avem o vorbă la teatru. Știți cum afli când cineva nu vine? Când a murit”, a mărturisit Ștefan Bănică Jr. la X Factor.
După momentul tensionat, în simț de fair-play, Florin Ristei a decis să îl ajute pe Adrian, momentul devenind și mai emoționant, în condițiile date. Gestul juratului Ristei a fost aplaudat la scenă deschisă, iar echipa sa, ”Super 4”, a declarat că momentul lor de final i l-au dedicat exact pentru gestul făcut pentru Adrian.
În cele din urmă seara s-a încheiat cu declararea tinerei Andrada Precup ca fiind vocea X Factor, încasând și marele premiu de 50.000 de euro.