Recordul de infectări Covid-19 atins ieri în România a revoltat medici și milioane de români, deopotrivă, astfel că atacurile la adresa premierului și a celor care ne decid soarta nu întârzie să apară. “Vedeta” zilei este Florin-Vasile Cîțu, actualul premier al României și proaspăt câștigător al șefiei PNL, care a fost aspru criticat de un medic din România pentru slaba gestionare a acestei pandemii de Covid-19.
România se confruntă cu efectele dezastruoase ale valului patru, cel mai agresiv val de până acum, având ca tulpină dominantă Delta. Deși consecințele acestei relaxări totale a restricțiilor se puteau preconiza, autoritățile au lăsat garda jos în timpul sezonului estival, iar acum rezultatele încep să apară fără ezitare. Recent, medicul psihiatru, Gabriel Diaconu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj adresat premierului prin intermediul căruia îi reproșează pentru situația actuală din țara noastră, acuzându-l pentru prioritățile sale de natură politică.
“Ce făcuși, Vasile… Dacă mai aud mult asta cu “echipa câștigătoare” și alte bazaconii propagandistice, șprițate cu postări pe Insta și realizări mărețe în al țâșpelea cincinal,
Măi Vasile, ne trântește pandemia. Suntem ca în cartea aia: dulce ca mierea e glonțul patriei. Lasă că ne facem de râs, Vasile, ne facem de plâns cu toții. Azi sunt 200, mâine 300, poimâine 400 de decese de Covid Per 24 de ore. Ai măcar idee ce înseamnă 15-20 de mii de cazuri/ zi?
Ca să n-o dăm pe calcule: mult mai mult decât putem absorbi noi în sistemul de sănătate. E ca la viitură, geaba trei saci, acesta e momentul când toți rostim în cor “ferește””, și-a început acesta mesajul.
În continuare, medicul îi atrage atenția cu privire la lipsa de empatie pe care o manifestă față de cetăteni, rugându-l să fie mai uman și mai empatic în ceea ce privește restricțiile și mai atent cu privire la ajutorul și susținerea pe care ar trebui să le ofere și de care toți românii acestei țări au nevoie.
“Sunt prea mulți yesmeni împrejur, Vasile, și prea puțină voință. Așa că hai cu măsurile ălea firești, hai cu vaccinarea unde-i musai să fie, hai cu certificatele ălea verzi ca în Occident,dar mai ales, mai ales, Vasile,
hai măcar un pic cu empatia. Cu picioarele pe pământ.Hai cu conștiința că guvernezi peste niște oameni, nu peste niște trepte sau concepte. Hai cu sentimentul de apartenență la țara ta care geme, și curând o să urle, de ce ne așteaptă. Hai cu umanitatea. N-ai fost niciodată plăcut. Ești prea tânăr în politică să începi să fii urât”, a concluzionat medicul Gabriel Diaconu.