Florin Busuioc, ironizat de fiul pe care a ales să îl uite. Tânărul a devenit obscen pe social media VIDEO
Florin Busuioc a făcut multe sacrificii pentru a ajunge la faima de care se bucură astăzi, iar familia pe care și-a construit-o în trecut a avut de suferit. Chiar dacă anii au trecut, fiul său nu poate să uite tot ce s-a întâmplat și a început să își ironizeze tatăl chiar pe rețelele de socializare.
Fiul lui Florin Busuioc a transmis un mesaj tranșant la adresa tatălui său
În timp ce Florin Busuioc a ajuns în televiziune, deși își dorea o carieră în actorie, fiul său și-a găsit chemarea pentru muzică. Acesta este îndrăgostit de stilul underground, așa că fiecare imagine pe care o postează pe Facebook șochează internauții. Gesturi obscene pot să fie văzute în pozele fiului lui Busu, iar, de curând, el și-a ironizat și propriul tată printr-un videoclip ce a stârnit multe controverse.
Fiul lui Florin Busuioc a decis să distribuie pe profilul său un videoclip în care tatăl lui este ironizat. Nici descrierea de care s-a folosit nu a putut să nu fie observată, mesajul fiind unul tranșant la adresa părintelui ce a ales să îl uite. „Pai ce-ai făcut mă nene măăă?”, a scris acesta pentru admiratorii săi de pe social media.
Florin Busuioc, despre relația cu fiul său. Ce s-a întâmplat între ei, de fapt
Relația pe care o are Florin Busuioc cu fiul său este una extrem de complicată. În 1991, acesta s-a îndrăgostit de o femeie pe nume Marieta din Târgu Mureș, de profesie medic. Din relația lor a rezultat un fiu, dar cei doi nu au avut o viață amoroasă foarte bună și au decis să divorțeze după ce Busu a ales să se mute la București și să stea cât mai departe de casă. Astfel, Florin Busuioc Jr. a rămas alături de mama lui, iar legătura cu tatăl a avut de suferit.
„Mi-am lăsat familia şi nu regret. Pentru că dacă n-o lăsam, n-aş fi fost astăzi aici, pentru că se împiedicau cariera şi devenirea mea de condiţia de a fi acolo, în familie. Anume visul meu de-a ajunge pe o scenă de teatru din Bucureşti, actor recunoscut – nu mă gândeam atunci la televiziune, că nu exista.
În anii ’90, când eram încă la Piatra Neamţ şi am făcut o familie acolo, n-aş fi crezut că o să ajung în televiziune, mă gândeam la teatru. Şi mi-am lăsat familia aceea cu copil, ca să-mi văd de treaba mea. Deci nu regret cumva! Îmi pare rău, mă simt vinovat, mă simt foarte vinovat, recunosc, dar nu regret!”, declara în trecut Florin Busuioc pentru OK TV Online.
Florin Busuioc nu ține legătura cu propriul copil
Florin Busuioc a trecut prin momente foarte grele după ce a suferit un infarct. Pe atunci, acesta primea doar un mesaj de la fiul său ce auzise de problemele lui de sănătate. Chiar dacă Florin Busuioc Jr. nu a fost deloc prietenos cu actorul, ci foarte acid, tatăl lui nu l-a judecat și l-a înțeles, mai ales pentru că nu a fost deloc prezent în viața lui.
„Cu fiul meu nu am prea mare legătură. Mi-a dat un mesaj de simpatie după tot ce s-a întâmplat. Nu ştiu… mi s-a părut un pic acid, aş zice, dar nu m-a deranjat. El are dreptate în felul lui şi eu îl înţeleg. Sunt părintele care nu a existat. A fost dat la o parte, ăsta este adevărul şi nu pot să-i reproşez nimic acum. Aşa simte, pentru că aşa s-a întâmplat. După aceea, încercările mele de a reintra în legătură cu el au fost sortite eşecului. Îmi reproşez că nu am avut mai multă grijă. Da, probabil că trebuia să fiu mai prezent în viaţa lui.”, a spus Florin Busuioc.