22 apr. 2023 | 11:25

Florile care își schimbă de trei ori culoarea după ce înfloresc. Sunt spectaculoase, trebuie să le ai în grădină

Diverse
Florile care își schimbă de trei ori culoarea după ce înfloresc. Sunt spectaculoase, trebuie să le ai în grădină
Florile care isi schimba de trei ori culoarea dupa ce infloresc. Sunt spectaculoase, trebuie sa le ai in gradina

În sezoanele de primăvară și vară, florile reprezintă cea mai frumoasă și colorată „carte de vizită” pentru grădina casei tale. Indiferent că alegi să le plantezi sau le pui în ghiveci în sufragerie sau pe balcon, aceste plante care își schimbă culorile de trei ori, după ce înfloresc, înfrumusețează casa. Despre ce plante este vorba.

Florile care-și schimbă culoarea de trei ori

Dacă îți plac florile, indiferent că vorbim despre cele tăiate și puse în vază sau cele în ghiveci, puse la tine în grădină, atunci acest articol îți este destinat, cu siguranță.

Experții în grădinărit te sfătuiesc să plantezi câteva flori care își schimbă culoarea de trei ori pe parcursul anului și vor înfrumuseța considerabil grădina sau curtea. Pe lângă trandafiri există alte trei plante care își schimbă paleta cromatică a petalelor de trei ori, după ce înfloresc.

Hortensia

În cazul în care nu știai acest lucru până acum, hortensiile își schimbă culoarea de la albastru la mov și apoi într-un ciclam aprins, în funcție de ph-ul solului în care sunt plantate.

Dacă ai o hortensie albastră în grădină, o poți uda frecvent cu apă în care ai dizolvat soluții acide pe bază de sulf, sulfat de aluminiu, potrivit instrucțiunilor de pe etichetă.

Apoi, dacă planta va fi udată cu soluții alcaline, cu apă în care poți dizolva câțiva bulgărași de calcar natural, vei observa cum florile tale preferate devin roz-ciclam.

Bineînțeles, există și hortenii crem, galbene sau grena. Cele crem își pot schimba culoarea spre verzui, dacă sunt udate cu soluții acide.

Citește și Este interzis să ai aceste plante în casa ta. Sunt periculoase, îngreunează respirația

Luminița de seară

Deși este mai puțin populară decât hortensia, luminița de seară este o floare extrem de plăcută ochiului. Are flori mari, în formă de clopoței, galbene sau alb-rozalii.

Luminița de seară este o plantă deosebită care înflorește pe parcursul nopții. La apusul soarelui, florile ei încep să se deschidă, având o culoare de un galben intens, auriu, iar dimineața, când încep să se ofilească, devin portocalii.

Pe lângă faptul că sunt extrem de frumoase și misterioase, luminițele de seară sunt și plante medicinale, uleiul lor fiind utilizat în multe tratamente naturiste și cosmetice. De asemenea, această plantă poate fi cultivată și într-un ghiveci mare, pus pe terasă, pentru a se bucura de soare și aer proaspăt.

Brunfelsia

Minunata brunfelsie se schimbă de la alb, la lila și violet intens, pe parcursul zilei. Sunt flori delicate, simple și extrem de fine, plăcute ochiului. Planta a căpătat numele de ieri-azi-mâine sau dimineața-amiaza-seara, datorită celor trei culori pe care la capătă în cele 24 de ore.

Citește și Plantele care îți aduc fericirea în apartamentul tău. Vei avea mare noroc și mulți bani

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Planul lui Traian Băsescu. A explodat bomba despre fostul președinte al României: Diabolic!
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Alertă MAXIMĂ lângă România! Rusia a pus O ȚARĂ NATO pe LISTA ȚINTELOR
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro