Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, și-a ieșit din minți după aflarea rezultatelor exit-poll, în urma cărora, Nicușor Dan va fi noul primar al Capitalei. Deși păruse neafectat de cele întâmplate, afirmând că și-a câștigat o soție și mamă pentru copiii săi, primarul din Voluntari nu a mai rezistat presiunii și a dat cărțile pe față. Acesta avertizează cetățenii că „USR va distruge România”.
Florentin Pandele își încurajează soția și regretă faptul că aceasta s-a luptat singură într-o campanie huiduită de multă lume, inclusiv de Guvern, care a făcut afirmații mincinoase pentru a o înlătura de la Primăria Capitalei.
Primarul din Voluntari a intrat într-o intervenție directă la RomaniaTV, unde s-a arătat extrem de jignit de toate acuzațiile aduse lui și soției sale de către USR și Nicușor Dan, fiind numiți infractori și acuzați pentru toate „relele pământului”. Acesta amenință că lucrurile nu vor rămâne așa, răzbunându-se și arătându-le cetățenilor cine sunt cu adevărat cei care ne conduc.
Cu privire la șansele Gabrielei Firea, Florentin Pandele se arată rezervat, susținând că diferența de procente între ea și Nicușor Dan este destul de mare, fiind mai greu ca situația să se schimbe radical.
„N-am de unde să ştiu. Nu pot declara câştigătorul decât în momentul în care se termină de numărat voturile. 7 procente sunt mai greu de recuperat, dar sunt convins…
Nu ştiu dacă mai cred. Suntem prea singuri. Gabi a fost prea singură în această campanie. Toate lăturile care s-au aruncat pe mine, începând de la USR, plus această distrugere a României şi acest individ Plicuşor Ban.
Aceată puşcărie de om care a spus de mine că am făcut răul pământului, că am făcut afacerile pământului, că sunt infractorul infratorilor, această nenorocire de om, voi scoate în evidenţă ce a făcut această plagă a societăţii româneşti”, și-a început Pandele discursul la RomaniaTV.
Soțul Gabrielei Firea a ținut să menționeze că toate informațiile din jurul subiectului „lipsa apei calde” au fost menite să prejudicieze imaginea actualului edil al Capitalei, fiind un complot împotriva acestuia.
„PNL-ul se găseşte într-o mare nenorocire. Acest individ care a spus că DNA-ul trebuie să vină să mă ia pe mine şi pe Gabriela Firea.
Bucureştenii nu au ştiut că apa caldă vine de la Guvern. Şi toate nenorocirile ăstea i le-au pus în spate. Cum e posibil ca tu, premierul României, să spui că dacă va câştiga Nicuşor Dan bucureştenii vor avea apă caldă? Cum e posibil să spui asemenea nenorociri?
Gabriela Firea nu a fost de acord să iasă cu o campanie negativă. Întrebaţi-o pe Dana Budeanu. Din momentul ăsta mă voi transforma într-o portavoce. De ce îi iau apărarea lui Gabi Firea?
Sunt revoltat ca român. Sunt revoltat ca ofiţer al statului român. Vreau să atenţionez rezerviştii României. Nu ştiu ce îi aşteaptă din partea aceastui partid care va distruge România. Se numeşte USR PLUS”, a declarat Pandele la România TV.