Flick și soția Denisa Filcea, primele declaraţii despre al doilea copil. Cum vor sărbători primul Crăciun alături de fiica lor VIDEO EXCLUSIV
Flick, fostul prezentator de la radio Zu, și Denisa Filcea, partenera sa de viață, au devenit părinți pe 23 iunie, când au făcut cunoștință cu Eva Maria. De 6 luni, viața lor a căpătat un alt sens și se gândesc la confortul micuței înainte de a lua orice decizie. Cei doi au acordat un interviu, exclusiv pentru Playtech Știri, în care ne-au povestit ce schimbări au făcut în programul lor și unde vor petrece sărbătorile de iarnă. Flick și soția Denisa Filcea, primele declaraţii despre al doilea copil.
Flick și soția Denisa Filcea, primele declaraţii despre al doilea copil
„Domnul Rimă” și soția lui sunt părinți relaxați, iar dovada evidentă a fost zilele trecute, când au participat la un brunch de Crăciun, alături de fiica lor, Eva Maria. Micuța a dormit în cărucior, a stat cuminte, atât în brațele Denisei, cât și ale lui Flick, fără să fie deranjată de prezența celorlalți invitați la eveniment. Comportamentul bebelușei a fost exemplar, spre surprinderea tuturor. Aflați la prima experiență ca părinți, Denisa și Flick au fost foarte atenți de la început la nevoile micuței și au comunicat cu ea.
„Programul e total diferit față de cum mă așteptam. Lucrez cu mămici și am auzit toate poveștile posibile și mă așteptam să fie greu și foarte greu. Surpriză mare! Eva este un copil foarte liniștit și e total diferit față de cum mă așteptam și cum am auzit.
Într-adevăr, copiii sunt diferiți, dar cred că un pic unele mămici și au tendința să dramatizeze lucrurile. Pentru mine este o experiență foarte frumoasă, pe care o trăiesc din plin, cu bucurie. Chiar îmi place! Și am renunțat la ieșiri sau alte lucruri, dar nu e un sacrificiu. Am renunțat pentru că vreau să stau cu copilul, să-l iau cu mine. Nu am lăsat-o pe Eva cu bona acasă. Când putem, o luăm cu noi”, a declarat, pentru Playtech Știri, Denisa Filcea.
Și-au adaptat programul în funcție de somnul fetiței
Până să devină părinți, îndrăgostiții își permiteau luxul de a veni târziu acasă și de a dormi cât vor. Odată cu apariția Evei, cei doi au recurs la o schimbare radicală de program, pentru a nu ajunge rupți de oboseală.
„Da, ne-a schimbat viața în bine, programul. Noi, înainte, ne culcam la 12.00 – 1.00 noaptea, ne trezeam la 10.00, mă rog, depinde de zile. Acum, ne-am luat după programul ei, ea adoarme la ora 7.00 – 8.00 seara, adormim la o oră după ea, la 8.00-9.00 și ne trezim la 7.00 – 8,00. E altceva, ai timp, suntem mai organizați”, ne-a spus Andrei Sebastian Filcea, cunoscut sub numele Flick Domnul Rimă.
Denisa și Flick petrec sărbătorile acasă
Chiar dacă le place să călătorească, Denisa și Flick au căzut de acord să nu se aventureze în vreo escapadă anul acesta cu ocazia sărbătorilor de iarnă:
„Am decis să stăm acasă, în primul rând pentru că noi respectăm cu strictețe programul Evei, orele de somn, e o prioritate, bineînțeles, pentru că trebuie să se dezvolte frumos, armonios. Am făcut bradul, o să gătesc, facem sărbătorile în familie, tradiționale, românești”, a spus soția lui Flick, pentru Playtech Știri.
„E și primul Crăciun cu Eva”, a adăugat proaspătul tătic.
Vor aplica aceeași rețetă și pentru sfârșitul de an.
„Dacă Eva adoarme la 8.00, stăm lângă ea”, a mai spus Flick.
Au bifat cinci vacanțe cu fiica lor
Pentru că au parte de un copil cuminte, Denisa și Flick și-au dorit să se bucure alături de Eva în concedii, să îi arate lumea.
„Am avut cinci vacanțe până acum, la soare cred că am avut trei deja cu ea și probabil la începutul anului viitor vom mai pleca”, a precizat Flick.
„Noi respectăm programul ei, pentru că e important să fie totul favorabil unei dezvoltări frumoase și armonioase, dar totul raportat la plăcerile noastre. Nouă ne place să călătorim, așa că o învățăm și pe ea”, a completat Denisa Filcea.
Denisa Filcea: „În educarea copilului sunt importanți părinții”
Flick și Denisa se ocupă îndeaproape de fetița lor și nu iau în calcul, anul viitor, să delege din sarcinile lor bunicilor, iar ei să își elibereze programul sau să plece în vacanță fără ea.
„Nu aș putea să stau fără ea”, este categoric Flick.
„Nici eu. Consider că pentru un copil e importantă prezența părinților și a bunicilor când sunt și părinții de față. Mai ales că acum e foarte diferit modul în care noi am fost crescuți și noile metode de parenting, inclusiv alimentație și tot. Așa că e foarte greu să-i mai schimbi acum pe bunici, îi accepți așa cum sunt, bineînțeles, te bucuri de ei, dar în educarea copilului sunt importanți părinții și principiile părinților”, este convinsă Denisa.
Cuplul se bucură de fiecare moment alături de Eva, care continuă să-i uimească prin mici gesturi și zâmbete. Dacă micuța va mai avea un frate sau o surioară, doar timpul va decide.
„De când cu Eva nu ne-am mai făcut planuri pe termen lung din punctul acesta de vedere, ne bucurăm efectiv de fiecare clipă cu ea și, când o fi momentul, știe barza unde stăm”, a conchis Flick.
Video: Daniel Bălan