Fiul lui Ștefan Bănică Jr. a jucat în videoclipul artistului. A apărut lângă o tânără superbă VIDEO

de: Madalina Moraru
04 02. 2020

Radu, fiul lui Ștefan Bănică Jr., a jucat într-un videoclip al artistului. În imagini poate fi remarcat alături de o tânără superbă. Adolescentul pare să îi calce tatălui celebru pe urme, pentru că nu este prima dată când se implică în astfel de proiecte artistice. La finalul anului trecut, odată cu seria de concerte tematice de sărbători, Radu a urcat pe scenă alături de cântăreț. În cadrul show-ului tematic, publicul l-a putut vedea într-o lumină nouă pe consacratul artist, împreună cu fiul lui.

Fiul lui Ștefan Bănică Jr. a jucat în videoclipul artistului

Radu a jucat și într-un videoclip al unei piese ce poartă semnătura lui Ștefan Bănică Jr. Mai exact, este vorba despre melodia „Până la cer”, iar în clipul oficial fiul lui Ștefan Bănică poate fi remarcat foarte ușor. Acesta apare în compania unei tinere foarte frumoase, iar rolul său a fost cât se poate de apreciat de fanii artistului. Mai mult, Radu Ștefan Bănică este și actor cu normă întreagă la Teatrul de Comedie din Capitală, având și un deosebit talent muzical.

Radu, fiul lui Ștefan Bănică Jr. a jucat în videoclipul piesei „Până la cer”

Totodată, fiul pare să-i fi moștenit artistului toate aceste calități, alături de cele muzicale, și până la aspectul fizic. Între tată și fiu există asemănări foarte mari, după cum a remarcat și cântărețul, în trecut, în cadrul a diverse interviuri. Videoclipul oficial al piesei a fost lansat în apropiere de Ziua Îndrăgostiților, cu un an în urmă, iar fiul artistului a primit un rol special în cadrul proiectului muzical foarte inedit. Asta deoarece Radu l-a interpretat chiar pe artist, în anii tinereții.

Radu a apărut lângă o tânără superbă VIDEO

„Povestea cântecului Până la cer e inspirată dintr-o întamplare reală, pe care am trăit-o în adolescență, iar actorul care mă joacă pe mine în videoclip, la vârsta de atunci, nu este altul decât fiul meu, Radu-Ștefan, de care sunt mândru, pentru că s-a descurcat excelent. E emoționant pentru noi și mă bucur că am filmat acest clip împreuna. Radu-Ștefan apare in videoclip alături de o colega de-a lui, de la clasa de actorie, Ioana Panainte, o fată foarte talentată. Sper să vă placă piesa și videoclipul”, susținea Ștefan Bănică Jr., cu un an în urmă, potrivit unica.ro.

În prezent, Radu are vârsta de 17 ani și își dorește o carieră în actorie, fiind foarte dedicat pe această latură artistică. Mai mult, nu a fost pentru prima dată când a jucat într-un videoclip al artistului. Și în anul 2008, când avea doar 5 ani, a apărut în videoclipul piesei „Doar odată-i Crăciunul!”. Și în anul 2013, acesta a apărut alături de celebrul cântăreț într-un alt clip, pentru melodia „Alerg printre stele”.