Fiul lui Silvio Berlusconi se zvonește că ar fi gay. Cum arată mezinul Luigi

Fiul lui Silvio Berlusconi se zvonește că ar fi gay. Cum arată mezinul Luigi
Fiul lui Silvio Berlusconi se zvonește că ar fi gay. Cum arată mezinul Luigi

Silvio Berlusconi este unul dintre cei mai mari crai ai lumii. Ajuns la vârsta de 83 de ani, politicianul și-a găsit recent o iubită mai tânără decât el cu 53 de ani. El are cinci copii și abia luna trecută a reușit să ajungă la o înțelegere privind divorțul de Veronica Lario, mama lui Luigi, care îl acuza că nu este un părinte bun. În jurul miliardarului s-a mai așternut un subiect controversat: orientarea mezinului familiei sale.

Cine este Luigi Berlusconi, cel mai mic fiu al lui Silvio Berlusconi, logodit cu Federica Fumagalli. Se zvonea că ar fi gay

Luigi (32 de ani), cel mai mic fiu al lui Silvio Berlusconi, este născut în 1988 din căsătoria cu Veronica Lario. El este antreprenor și, în ciuda notorietății tatălui său, se ține departe de luminile reflectoarelor. Luigi este logodit de câțiva ani cu modelul Federica Fumagalli. Deosebit de chipeș, bărbatul, în ciuda vârstei sale, este responsabil și se concentrează pe familie și carieră.

Cu tot dezinteresul prezentat față de media, acesta a ajuns, însă,  în atenția publicului, în anul 2017, după ce un paparazzo l-a surprins sărutând un bărbat. Zvonurile de după au fost inevitabile, deși mulți au fost de părere că acel moment a fost, de fapt, o glumă între Berlusconi Jr. și un amic de-al lui.

Luigi Berlusconi

De asemenea, doi ani mai târziu, forfota din jurul său a fost stopată de imaginea logodnicei lui la brațul său. Situația este pe cât se poate de serioasă între cei doi, căci în luna ianuarie a acestui an s-a vorbit și despre o nuntă ce urma să aibă loc în această vara. Marele eveniment a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19, dar ceremonia este încă în cărți și, cel mai probabil, va avea loc în următoarele luni, la Milano.

Într-un interviu recent, tatăl său, Silvio, a spus despre el: „Luigi este inteligent, umil, respectuos și se face iubit de oamenii pe care îi întâlnește”.

Cine este Federica Fumagalli?

Relația dintre ea și fiul mai mic al lui Berlusconi a început în 2012. Originară din Sirone, Lecco, a studiat la Universitatea Bocconi. În ciuda unor paparazzi care de-a lungul anilor le-au expus clipe din vacanțele lor, cuplul a păstrat întotdeauna distanța față de bârfe și televiziune, un mediu pe care, de altfel, Luigi nu l-a ”vizitat” niciodată.

Magnatul italian, părinte cu un istoric dezonorant

Politicianul a fost nevoit să demisioneze din funcțiile publice în anul 2011, după ce s-a aflat de petrecerile sexuale ”bunga-bunga” la care au participat și două fotomodele românce.

În 2013, el a fost găsit vinovat de sex cu minora Karima El Mahroug și condamnat la șapte ani de închisoare, dar ”iertat” pentru că depășise vârsta la care putea fi trimis în spatele gratiilor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI