Fiul lui Brigitte Sfăt a dormit pe bancă în parc, cerșind câte un leu. Ce dorință are acum
Scandalul dintre Brigitte Pastramă și fiul ei capătă alte dimensiuni. Băiatul a făcut mărturisiri șocante despre cea mai grea perioadă din viața sa, când a fost nevoit să doarmă în parc, pe bănci, și să cerșească pentru o sticlă de apă și ceva de mâncare. Care este cea mai arzătoare dorință a lui Robert, aflați în paragrafele următoare.
Fiul lui Brigitte Sfăt a dormit pe o bancă, în parc
Robert continuă seria dezvăluirilor șocante, după ce relația dintre el și singurul părinte pe care îl mai are se înrăutățește văzând cu ochii.
„Am dormit pe bancă, aceasta este una dintre ele. Aveam momente când cerșeam un leu să îmi iau și eu o sticlă de apă sau ceva de mâncare. Mai era o bancă pe care voiam să dorm, dar acolo am fost cu Ilie Năstase și Brigitte și mi-a fost rușine. Acum am datorii multe, pe care le voi plăti cu banii de pe moștenire“, a declarat băiatul pentru televiziuni.
El a mai povestit că s-a întâlnit de mai multe ori cu persoane cunoscute pe care a fost nevoit să le mintă cu privire la starea sa, fiind rușinat de situație.
„Mă trezeam cu bodyguarzi, persoane cunoscute ori oameni care erau în aceeași situație. Când mă întâlneam cu oameni cunoscuți le spuneam că am adormit așa fără să vreau“, a mărturisit Robert.
Totodată, acesta a spus că are o singură doleanță, un singur vis, pe cere își dorește să îl aducă la îndeplinire. Emoționant este că deși situația dintre cei doi este prăpăstioasă, tânărul i-a făcut o dedicație mamei sale, însoțită de o rugăminte.
„Am scris niște versuri pentru mama mea, pe care aș vrea să le asculte, pentru că ea nu a avut niciodată încrederea în mine că pot face o carieră din asta. Dragă mama dă-mi echipamentele înapoi, lasă-mă să îmi văd de pasiunile mele, lasă-mă să fac artă“, a mai spus fiul răposatului Octavian Sfăt.
„Această femeie și-a însușit o casă“
Rober Sfăt a mai dezvăluit că după moartea tatălui său, Octavian, Brigitte a vândut o proprietate moștenită de la răposat, însă el nu a văzut nici un șfanț de la mama sa, fiind, totodată, manipulat să semneze contractul de vânzare.
„Această femeie și-a însușit o casă, în localitatea Drâmbovița, din Timișoara. Pe care a vândut-o și fără semnătura mea nu a putut să o vândă. Aveam 18 ani, iar acum am 19 ani jumătate, iar din câte știu eu 3 din 4 primește copilul, iar 1 din 4 primește mama, legal vorbind.
Iar eu am fost de acrod am fost de acord să primesc doar 2 pe 3 din acea valoare. După care mi s-a adus în față că aș primi doar 1 pe 3 din valoarea aia, bani pe care nu i-am primit nici astăzi“, a povestit fiul lui Brigitte Sfăt.
Și asta nu e tot. Tănărul o acuză pe mama sa de acte de violență și multe nedreptăți.