12 mai 2023 | 21:03

Finala Românii au Talent 2023. Rareș Prisacariu a câștigat marele premiu de la Pro TV

Monden
Finala Românii au Talent 2023. Rareș Prisacariu a câștigat marele premiu de la Pro TV
Finala Românii au Talent 2023. Cine sunt concurenții care vor lupta pentru marele premiu, în valoare de 120.000 de euro.

Vineri, 12 mai, începând de la ora 20:30, toată lumea va putea urmări finala Românii au Talent 2023. Unsprezece concurenți s-au calificat în ultima etapă a show-ului de divertisment difuzat de Pro TV. Află în rândurile de mai jos cine sunt artiștii care vor lupta pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro.

Rareș Prisacariu a câștigat Românii au Talent 2023

UPDATE 12 mai, ora 00:11: Clasamentul concurenților din finala Românii au Talent, în funcție de voturile publicului

  • locul 11: Carina Veghiu
  • locul 10: Sarah Piliego
  • locul 9: Taheira Sașa
  • locul 8: Sandip Brahamin
  • locul 7: Albert Gugulan
  • locul 6: Eduard Dragu Sălăgean
  • locul 5: Bianca Avram
  • locul 4: Monique Family
  • locul 3: Oleg Spînu
  • locul 2: Olya & Valera
  • locul 1: Rareș Prisacariu

UPDATE 12 mai, ora 00:07: STOP VOT la Românii au Talent.

Bianca Avram (dansatoare), Albert Gugulan (pianist), Rareş Prisacaru (actor), Oleg Spînu (interpret folclor), Trupa Monique Family (dansatori), Eduard Dragu Sălăgean (pianist), Olya & Valera (dansatori), Sandip Brahamin (dansator), Sara Piliego (dansatoare) și Taheira Saşa (dansatoare) au fost chemați pe scenă, în fața spectatorilor din sală și a juraților.

UPDATE 12 mai, ora 23:30: S-a dat START VOT la Românii au Talent! Toți cei unsprezece concurenți care s-au calificat în etapa finală a show-ului de divertisment și-au încheiat prestațiile.

Concurenții preferați pot fi votați aici: vot.romaniiautalent.protv.ro.

UPDATE 12 mai, ora 22:26: Moment comic pe scena Românii au Talent, după ce Golden Buzz-ul lui Mihai Bobonete și-a prezentat numărul. Sara Piliego a fost aplaudată minute în șir pentru dansul din ultima etapă a concursului. La finalul prestației, i-a mulțumit juratului, precizând că fără ajutorul lui nu ar fi reușit să ajungă în acest punct al competiției.

„Dacă nu ați fi fost dumneavoastră, eu nu aș fi fost aici în acest moment”, s-a exprimat Sara Piliego.

„Știu. Măcar 20 de mii (de euro – n.r.) din premiu de mi-ar veni și mie…”, a fost replica lui Mihai Bobonete.

Rareș Prisacariu, „inspirat de Dumnezeu și de Paler”

UPDATE 12 mai, ora 22:05: Rareș Prisacariu a prezentat în finala Românii au Talent un moment inspirat de Dumnezeu și de scriitorul Octavian Paler, după cum a mărturisit înainte de a urca pe scenă. Copilul în vârstă de șapte ani a ținut să mulțumească publicului care l-a votat, precizând că fără ajutorul celor de acasă, nu ar fi reușit o astfel de performanță.

„În seara asta este mai multă emoție decât în celelalte etape. Și mai mare presiune. Simt că este mai grea decât toate celelalte etape. Momentul meu este inspirat de Dumnezeu și de Octavian Paler. Aș vrea să vă spun un citat din limba latină: Nihil Sine Deo – Nimic fără Dumnezeu. Adică, dacă nu ar exista Dumnezeu, nu ar exista nimic. Dacă Dumnezeu e viața mea, cum să nu-L iubesc? Știu că unii îl ignoră, dar sunt foarte fericit că sunt mai mulți care îl iubesc”, a spus Rareș Prisacariu, înainte de a-și prezenta momentul artistic.

Mihai Bobonete este de părere că el este concurentul care va câștiga Românii au Talent 2023.

„Vei rămâne în memoria tuturor cu toate aparițiile tale de la Românii au Talent, inclusiv cu cea din seara asta. Și mai cred un lucru – tu vei face viitorul să-și amintească cu mare plăcere de trecut”, s-a exprimat juratul.

Sandip Brahamin a câștigat premiul de originalitate

UPDATE 12 mai, ora 21:23:

„Câștigătorul premiului de originalitate este Sandip Brahamin”, au anunțat prezentatorii Românii au Talent.

Dansatorul va pleca acasă, în urma votului publicului, cu 10.000 de euro. Are, în continuare, șansa de a dobândi și marele premiu în valoare de 120.000 de euro, el prezentându-și numărul pe scenă chiar după ce a fost anunțat câștigător al premiului de originalitate.

UPDATE 12 mai, ora 21:10: Dansatoarea Taheira Sașa a reușit să facă performanță pe scena Românii au Talent 2023 într-un timp record, după cum au apreciat și jurații Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete.

„(Momentul meu – n.r.) este un manifest prin care vreau să transmit că încă există foarte mulți sclavi, deși noi spunem că sclavia a fost abolită. Vreau să arăt cum luptă oamenii care trec prin asta. E o luptă pentru libertate. Sunt voluntară la un ONG și zilnic ajut acolo. M-am gândit că pot să fiu o voce pentru cei care nu o au (persoanele traficate – n.r.)”, a spus concurenta, înainte de a urca pe scenă.

Taheira Sașa a dansat pe piesa „My Body Is a Cage”, a trupei rock Arcade Fire.

UPDATE 12 mai, ora 21:04: După trupa Monique, următorul concurent care a ridicat sala în picioare a fost pianistul Albert Gugulan. Tânărul în vârstă de 17 ani a prezentat un număr spectaculos de pian. A cântat Liszt legat la ochi. Jurații sunt de părere că finalistul va fi, în viitor, unul dintre cei mai buni muzicieni din întreaga lume.

„Primul concurent al finalei are 82 de picioare”

UPDATE 12 mai, ora 20:30:

„Primul concurent al finalei are 82 de picioare”, a anunțat Smiley.

Trupa Monique a fost prima care a urcat pe scena Românii au Talent 2023, vineri, 12 mai. Copiii, elevi ai școlii de dans „Monique”, au reușit să facă spectacol pe scenă. Fac parte din șapte grupe avansate de dans, din care au fost selectați cei mai buni și mai competitivi.

Jurații au rămas impresionați de prestația lor, în circumstanțele în care au avut la dispoziție doar o săptămână pentru a pregăti momentul pentru marea finală.

„A fost o surpriză foarte plăcută. Pot să spun cu inima pe inimă că v-ați prezentat că niște profesioniști”, a spus Dragoș Bucur.

Știre inițială

Finala Românii au Talent 2023, vineri, 12 mai

Se anunță momente speciale pe scena Românii au Talent 2023. Vineri seară, 12 mai, are loc ultima etapă a show-ului de divertisment difuzat de Pro TV. În total, unsprezece concurenți s-au calificat în finala concursului. Toți vor să demonstreze că merită să câștige marele premiu în valoare de 120.000 de euro.

În ediția de vineri, 12 mai, pe scena din fața juriului format din Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete vor urca ultimii concurenți calificați în finală. Emisiunea va putea fi urmărită la Pro TV începând cu ora 20:30. Concursul este difuzat până după miezul nopții.

Sezonul 13 de la Românii au Talent se apropie cu pași repezi de final. Proiectul preferat al românilor urmează să își găsească, în sfârșit, un câștigător. Toți fanii show-ului așteaptă cu nerăbdare să vadă cine este norocosul care va pleca acasă cu premiul în valoare de 120.000 de euro, precum și cu laudele juraților.

Dintre cei unsprezece concurenți care s-au calificat în finala concursului Românii au Talent 2023, doar unul va câștiga marele premiu. Trebuie precizat că nu toți artiștii care vor urca pe scenă au fost aleși de public. Un concurent a primit WILD CARD de la jurați, la finalul semifinalelor, pentru a putea participa, la rândul său, în ultima etapă a emisiunii Pro TV.

Cine sunt cei concurenții care vor urca pe scenă

Cei unsprezece concurenți care s-au calificat în marea finală de la Românii au Talent 2023 sunt:

  • Bianca Avram (dansatoare);
  • Albert Gugulan (pianist);
  • Rareş Prisacaru (actor);
  • Oleg Spînu (interpret folclor);
  • Trupa Monique Family (dansatori);
  • Eduard Dragu Sălăgean (pianist);
  • Olya & Valera (dansatori);
  • Sandip Brahamin (dansator);
  • Sara Piliego (dansatoare);
  • Taheira Saşa (dansatoare).

Așa cum am precizat deja, un concurent a primit WILD CARD de la jurații Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, după semifinale, pentru a participa la ultima etapă a concursului. Este vorba despre Carina Veghiu, care a primit Golden Buzz din partea lui Andi Moisescu pentru o interpretare excepțională.

Te-ar putea interesa și: Concurentul de la „Românii au Talent” care a stârnit valuri de critici. De ce nu trebuia să ajungă în finală: „Se vede că e obligat să facă asta”

Carina Veghiu este o fetiță în vârstă de 11 ani, care a ridicat spectatorii din sala Românii au Talent în picioare cu vocea sa puternică. A început prin a cânta muzică ușoară, însă mai târziu a ales să se concentreze și pe cea clasică. Concurenta a mărturisit că nu se aștepta la o reacție atât de pozitivă din partea publicului, dar nici din partea juraților.

Concurentul care va câștiga Românii au Talent 2023 va putea fi votat aici: vot.romaniiautalent.protv.ro.

Parteneri
Igor Cuciuc, declarații sfâșietoare după ce și-a pierdut fiica:” De ce Doamne…”
Redactia.ro
Cine este soția lui Honorius Prigoană. Ce ocupație avea înainte de a se iubi cu fiul lui Silviu Prigoană
Click.ro
Ce spune Rusia despre atacul Ucrainei cu rachete americane ATACMS
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut loc între ele! 'Să vă fie rușine!'
Unica.ro
Locul din România lăsat cu blestem. Cine îl vizitează are parte de minuni şi tămăduire
EVZ.ro
De ce nu a avut Natalia Mateuț succes în relațiile de iubire! Prezentatoarea TV își dorește să aibă o familie: ”Puteam să am deja un copil”
Spynews
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Se dau bani ÎN PLUS pentru români, de sărbători!
Mediaflux
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine a câștigat a treia amuletă din sezonul 14 Chefi la cuțite. Jurații, complici la o cerere în căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro