Filmul românesc de pe Netflix care a urcat pe locul 1 în top. A făcut deja profit la cinema
Cinefilii au prins gustul filmelor românești. O nouă producție face furori pe Netflix, iar în cinema se bucură deja de profit. Protagonistul este un youtuber foarte cunoscut și apreciat în țara noastră. Încă de la debutul pe rețelele sociale, glumele sale au stârnit amuzamentul multor internauți. Cum explică succesul acestui film?
Un nou film românesc face furori pe Netflix
După „Teambuilding” şi „Nunţi, botezuri, înmormântări”, noul film românesc de top vine de la Cluj Napoca. Este vorba despre „Mirciulică”, realizat de celebrul vlogger român Mircea Bravo și lansat în cinematografe în octombrie 2022.
Mircea Popa, aka Mircea Bravo pe internet, a dat lovitura cu filmul său de debut, „Mirciulică”, care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix din România! De la lansarea în cinematografe (7 octombrie 2022), comedia a adunat peste 300.000 de spectatori plătitori de bilete, ceea ce înseamnă încasări de 1,6 milioane de dolari!
Comedia lui Mircea Bravo este preferata cinefililor
Filmul lui Mircea Bravo, intitulat „Mirciulică”, are un mare succes în cinematografele din România, iar acum se bucură de faimă și pe Netflix. La o zi de la lansarea pe platformă, comedia a ajuns pe primul loc la vizionări.
Potrivit lui Mircea Popa, interesul mare al românilor pentru filmul său demonstrează și că „începem să scăpăm de sărăcie”: „Cred că e și o dovadă că începem să scăpăm de sărăcie și, automat, nu ne mai uităm aspirațional la americani, că americanii-s cei mai tari. Putem accepta că și românii pot face lucruri OK și oamenii cred că vor să vadă umor care e aproape de ei, nu umor cu privire la ce se întâmplă în Las Vegas sau altundeva. Oamenii vor umor românesc, de la noi din țară”.
În urmă cu două luni, cunoscutul youtuber a vorbit despre filmul său, afirmând că succesul pe care l-a avut în cinema l-a surprins chiar și pe el: „Ce s-a întâmplat în cinema a fost ceva care, să fiu sincer, să nu fiu ipocrit, ne-a surprins și pe noi! Când am văzut în primul weekend că erau cozi la cinema pentru filmul meu, e un sentiment… vă spun sincer. Una e să stai acasă și să îți dea cineva like, alta e să vină omul și stea acolo și să se bucure de film o oră și jumătate. Am fost în turneu prin țară (…) a fost senzațional”.
Care este povestea lui „Mirciulică”
După ce Mircea (30 ani), de loc din Gherla, pică un examen de magistratură la Bucureşti, tânărul este nevoit să se întoarcă acasă şi să locuiască cu părinţii. Forţat de împrejurări, acesta se angajează la un baron local care deţine o firmă de salubritate, dar lucrurile se complică atunci când ajunge să lucreze pentru soţia şefului.