Fiica lui Mădălin Ionescu a împlinit 22 de ani. ”Cu două seri înainte, am stat cu ea prin spitale!” Ce s-a întâmplat
Mădălin Ionescu a avut parte de clipe cam grele cu câteva zile în urmă. Fata sa cea mare a avut probleme de sănătate, așa că fostul prezentator abia dacă s-a dezlipit de lângă ea în turul de la un spital la celălalt. Ce a pățit Ștefania cu puțin timp înainte de a-și sărbători cei 22 de ani?
Fiica lui Mădălin Ionescu, probleme de sănătate înainte de ziua ei
Dacă ziua de naștere este un eveniment fericit de obicei, anul acesta, pentru Mădălin Ionescu și fiica sa nu a fost așa. Tânăra s-a simțit extrem de rău, astfel că nu și-a putut pregăti o petrecere ca la carte, pentru că se afla în spital. Dat fiind faptul că medicii au avut mare grijă de ea, iar fata a fost conștiincioasă și le-a respectat sfaturile, acum se simte mai bine. Deși a avut parte de o zi mai lejeră de naștere, o ieșire la restaurant alături de familie, s-a putut bucura de urările celor dragi.
„Cu două seri in urmă am stat cu ea prin spitale până la miezul nopții . Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva din copilaria ei… Evident că îi pregăteam o petrecere frumoasă, dar m-am bucurat ca știe și vrea să dăruiască. Petrecerea de ziua ei a fost superbă, iar tortul incredibil de gustos ! La mulți ani, Stefania !!!!”
Mădălin Ionescu
Cum i-a surprins pe părinți de ziua ei?
Ștefania s-a desprins de familie și este pe picioarele ei. Aceasta și-a terminat studiile superioare, are un loc de muncă și încearcă să-i bucure pe părinții ei cu decizii cât mai înțelepte. De ziua ei, și-a pus bani deoparte din salariu pentru a-i invita pe tatăl său și mama vitregă la o cină, lucru care l-a făcut pe fostul prezentator de televiziune să se simtă extrem de mândru.
„Ieri m-a sunat și mi-a spus ca a pus bani deoparte din salariu și că ar vrea sa ne invite pe mine și pe Cristina in oraș, dar și pe câțiva membri ai familiei. Ne-a impresionat foarte tare !”
Mădălin Ionescu