Fiica lui Dani Vicol, tânărul omorât de Mario Iorgulescu, a aflat că tatăl ei a murit
Fiica lui Dani Vicol este într-un șoc total. Micuța a aflat recent ce s-a întâmplat, de fapt, cu tatăl ei. Familia a evitat să-i spună adevărul până acum pentru că au vrut să ceară sfatul unui psiholog. Cum a reacționat atunci când a aflat tragicul adevăr? Mătușa sa a făcut primele declarații despre starea în care se află micuța.
Fiica lui Dani Vicol a aflat că tatăl ei a murit
Ziua de 8 septembrie va rămâne veșnic cea mai neagră din familia Vicol. Dani s-a stins din viață, nevinovat, în drum spre casă. Coincidența macabră a făcut ca tânărul de 24 de ani să se întoarcă atunci de la un deces din familie.
Rudele au evitat cât a putut să-i spună adevărul fiicei lui Dani Vicol, dar minciuna nu putea să dureze la nesfârșit. Mătușa fetei a făcut primele declarații despre starea în care se află micuța, după aflarea veștii. Aceasta are 7 ani și poartă deja pe umeri o greutate mult prea mare pentru vârsta sa.
„Tati a plecat la Ceruri”
Bunicii au anunțat-o recent că „tati a plecat la Ceruri”, conform click.ro. Din păcate, nu mai poate vedea sau călca în locurile unde nu cu mult timp în urmă se juca și râdea cu tatăl ei, așa că vine din ce în ce mai rar la bunica paternă.
„Psihologul ne-a recomandat să nu îi spunem nici acasă la bunică, nici le mama ei. Pentru că ar putea să urască toată viaţa locul acela. Ne-a spus să mergem într-un parc. Mama ei i-a spus că tati a ales să se ducă la Ceruri, că lui Doamne-Doamne i-a plăcut de el. Nu i-a spus că a murit. Atunci fetiţa a pus mânuţele pe obraji şi a spus: „Ştiam”. Nu a plâns. A întrebat-o mama ei de unde ştia. Nu a vrut să spună. Ori a simţit, ori a visat. Nu a avut acces la televizor sau la alte surse de informaţii. Nu s-a dus la şcoală să ia legătura cu cineva”
Aurelia Guțu, mătușa fiicei lui Dani Vicol