Fiica Biancăi Drăgușanu s-a transformat într-o domnișoară cochetă. Cum se distrează în vacanță cu tatăl ei, Victor Slav VIDEO
La aproape 8 ani, fiica Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav se transformă pe zi ce trece într-o domnișoară. Sofia a moștenit trăsături atât de la mama sa, cât și de la tată și seamănă bine cu ambii părinți. În această perioadă, micuța se bucură de o vacanță alături de tatăl ei, care a suprins-o în câteva imagini.
Victor Slav, în vacanță cu fiica lui
Bianca Drăgușanu și Victor Slav s-au despărțit la scurt timp după ce s-a născut fiica lor. Sofia a rămas în grija mamei ei, care se ocupă să nu îi lipsească nimic, dar petrece timp și împreună cu tatăl ei. În această perioadă, Victor Slav și-a luat fetița și au plecat într-o vacanță în Bulgaria. Nu sunt singuri, ci alături de iubita fostului prezentator TV, Selina.
Victor a surprins-o pe micuța Sofia în câteva imagini, pe care le-a publicat pe rețelele de socializare. ”Un tată de nota zece, care știe să-și facă fetița fericită”, ”Cât de fericită este fata alături de tatăl ei”, ”Bravo, tati” – au fost câteva dintre comentariile pe care le-a primit Victor Slav la postarea cu fiica lui.
Chiar dacă ambii părinți activează în showbiz, Sofia nu vrea să le calce pe urme. Micuța a fost invitată, în urmă cu ceva timp, împreună cu mama ei în emisiunea lui Teo Trandafir, unde a dezvăluit că iubește animalele și că și-ar dori să devină medic veterinar când va fi mare.
Ce spune Bianca Drăgușanu despre tatăl fetiței ei
Fosta asistentă TV a participat recent la un podcast, unde a vorbit despre relația pe care o are cu fostul soț. Bianca nu a făcut un secret din faptul că și-ar dori ca Victor Slav să se implice mai mult în creșterea Sofiei și să petreacă mai mult timp cu ea.
”Și am făcut un ditamai copilul care seamănă doar cu tac-su și de asta chiar îmi e ciudă. El e foarte relaxat că am eu și pe mine mă deranjează chestia asta, pentru că mi-aș dori să fie mai bărbat decât este. E mai mult influencer decât tată. (…)
Dacă tu nu o suni nici măcar de bună dimineața, nici de noapte bună… Copilul meu știe despre tatăl lui că este un om bun, care o iubește și care are grijă de ea. Și chiar asta se întâmplă, doar că eu mi-aș fi dorit mai multă implicare. Nu vreau să intru în detalii, că nu vreau să-l denigrez cumva.
Și ar fi putut să fie tată, că nu știu dacă mai face alt copil. Pe mine mă irită situația asta, pentru că are un copil frumos și e foarte relaxat că am eu tot și îi ofer eu o viață bună. Și tu ce faci? Faci poze toată ziua?! Implică-te mai mult, că nu stai la Constanța să trebuiască să faci naveta în fiecare săptămână… N-ai făcut niciun efort pentru copilul tău”, a mărturisit Bianca, în podcastul lui Bursucu.