Andreea Tonciu suferă de dorul fiicei sale Rebecca, aflată singură, fără familia sa, în jungla de la Survivor România 2022. Vedeta este extrem de apropiată de fata și soțul ei, motiv pentru care se emoționează de fiecare dată când cineva îi menționează familia. Cum a reacționat fiica Andreei Tonciu, când a văzut-o pe mama ei accidentată la Survivor.
Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, Maria, mama Andreei Tonciu, a făcut mărturisiri emoționante legate de nepoțica ei. Se pare că micuței Rebecca îi este tare dor de mama ei, iar atunci când o privește la televizor, evoluând în competiția Survivor România 2022, fetița nu-și poate opri lacrimile.
De asemenea, femeia și-a exprimat părerea cu privire la conflictul Andreei Tonciu cu CRBL și Laura Giurcanu.
„Mi-e mila rău de Andreea. Unde a ajuns? În junglă, printre animale: gândaci, șerpi. Mi s-a părut că a fost obiectivă, ea vorbește când vede ceva anormal. Nu mă așteptam de la CRBL.
Eu, când a plecat Andreea, i-am spus că o să se atașeze de băieți și de CRBL. Ea era convinsă de lucrul ăsta, a crezut că CRBL va fi aproape de ea. Andreea nu a crezut niciun minut că va fi atât de dur. Dacă ar vedea-o pe Rebecca cum reacționează la ce se dă pe post, nu ar mai sta nicio secundă acolo.
Copilul e traumatizat de ceea ce vede. Plânge nonstop când vede că pierde. Are emoții fantastice. Suntem șocați de reacția fetei la acest show. Toți sunt unul pentru unul. Nu contează ce spun cei din jur, eu trebuie să fiu primul. Acolo sunt separați, e fiecare pentru el.”, a declarat mama Andreei Tonciu la PRO TV.
Maria Tonciu a mărturisit că Daniel Niculescu, soțul Andreei Tonciu, nu ar fi fost de acord cu participarea brunetei la Survivor România 2022, având în vedere condițiile grele de supraviețuire din junglă.
„Soțul Andreei e șocat de situație. Daniel i-a zis să nu se ducă, pentru că e greu, că nu e făcută pentru așa ceva. Lui i se pare șocant să stai atâtea zile nemâncat și fără somn.
O văd în finală, dar până se adaptează, îi trebuie timp. Andrușca mea, ți-a zis mami să fii puternică și să iei totul ca pe aventura vieții tale, te iubesc și te susțin. Voi fi alături de tine indiferent de orice.”, a declarat mama Andreei Tonciu în emisiunea „La Măruță” de pe PRO TV.
Andreea Tonciu face parte din echipa Faimoșilor de la Survivor România 2022 alături de Otilia Bilionera, TJ Miles, CRBL, Radu Itu, Emil Rengle, Roxana Ciuhulescu, Elena Chiriac, Cătălin Zmărăndescu, Laura Giurcanu.