După o vară călduroasă, specialiștii au făcut primele precizări legate de lunile ce urmează. Se vorbește despre un fenomen meteorologic bizar în iarna lui 2023, ce va aduce vreme atipică pentru acea perioadă a anului. Află ce temperaturi se vor înregistra la noi în țară și când va ninge.
Vara ce tocmai s-a încheiat a stat sub semnul codurilor de căldură și disconfort termic accentuat. Aproape toate regiunile țării s-au confruntat cu mai multe episoade de caniculă. Pentru următoarea perioadă, meteorologii anunță o toamnă lungă, cu vreme frumoasă.
Potrivit datelor furnizate de specialiștii de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din Marea Britanie, vom avea parte de o iarnă atipică. Un fenomen meteorologic bizar în iarna lui 2023 va aduce în continent temperaturi peste media considerată normală pentru acea perioadă a anului.
Cât despre țara noastră, meteorologii de la două institute din Europa au anunțat vreme blândă, cu perioade foarte scurte de ninsori. În România, în luna decembrie, valorile termice afișate de termometre vor fi cuprinse între 3,8 grade Celsius și -2,6 grade Celsius. Potrivit celor de la severe-weather.eu, în iarna lui 2023, zăpada va fi o raritate în aproape toate regiunile continentului, deci și la noi în țară.
Un alt fenomen atipic cu care oamenii se vor confrunta din decembrie până în februarie este lipsa soarelui. Cerul va fi aproape în permanență acoperit de nori, zilele senine vor fi foarte puține.
Te-ar putea interesa și: Cum va fi vremea în septembrie 2023. Anunț important ANM. Ce temperaturi ne așteaptă în următoarele zile
Prima zi de luni a lunii septembrie a adus o atenționare meteo emisă de specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie. Potrivit ANM, începând cu ora 21:00, este cod galben de intesificări ale vântului. Alerta este valabilă până marți, 5 septembrie, ora 10:00, în judeţele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi parţial în Tulcea şi Constanţa.
”În intervalul menţionat, în nord-estul Munteniei, sud-vestul Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi pe litoral vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 55…65 km/h”, a transmis ANM.
Cât despre Capitală, specialiștii de la ANM au precizat că până marți dimineață, cerul va fi variabil. Vom avea intensificări ale vântului, acesta va sufla moderat, cu viteze de până la 45 de kilometri pe oră. Valorile minime afișate de termometre se vor situa în intervalul 14-16 grade Celsius.
Luni, 4 septembrie 2023, vor fi intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării – local şi temporar, în vestul şi sud-estul teritoriului şi izolat în rest, cu viteze în general de 40…50 km/h. Fenomenul va continua marți în zonele de sud-est.
Te-ar putea interesa și: Meteorologii au făcut anunţul despre iarna lui 2023. Zonele în care nu va ninge în lunile următoare