Fenomen îngrijorător care are loc în Europa. Meteorologii dau alerta globală
Specialiștii de la Organizația Meteorologică Mondială trag un puternic semnal de alarmă cu privire la un fenomen îngrijorător ce are loc în Europa. Descoperirile făcute de meteorologi, care au studiat evoluția vremii în ultimele trei decenii, anunță „evenimente meteo extreme”.
Meteorologii trag semnalul de alarmă
Cel mai recent raport publicat de Organizația Meteorologică Mondială (OMM) prezintă o serie de concluzii îngrijorătoare. Potrivit specialiștilor, în Europa, clima se încălzește într-un ritm de două ori mai alert decât media la nivel global. Acest fenomen, ce a fost observat întâia oară cum aproape trei decenii, va duce la creşteri excepţionale ale temperaturilor, incendii de vegetaţie şi inundaţii, relatează „The Guardian”.
Europenii resimt deja efectele: secetă, incendii de vegetație, topirea ghețarilor. Potrivit raportului „Starea climei în Europa”, realizat împreună cu serviciul Copernicus al UE, aceste evenimente meteorologice vor avea un impact uriaș asupra societății, economiei şi ecosistemelor.
În ultimii 30 de ani – din 1991 până în 2021 – temperatura pe continent a crescut, în medie, cu aproape 0,5 grade Celsius pe deceniu, iar consecințele au produs pagube majore: gheţarii alpini au pierdut 30 de metri din grosimea stratului de gheaţă între 1997 şi 2021, în timp ce calota de gheaţă a Groenlandei s-a topit, de asemenea, contribuind la creşterea nivelului mării. În 2021, în timpul lunilor de vară, în Groenlanda s-a înregistrat prima ploaie în cel mai înalt punct al său, staţia Summit.
„Nici măcar societăţile bine pregătite nu sunt la adăpost de impactul evenimentelor meteorologice extreme”
Potrivit documentului OMM, în 2021, în jur de 84% dintre evenimentele meteo cu impact ridicat au fost inundații și furtuni, în urma cărora s-au produs sute de decese. Jumătate de milion de oameni au fost afectați, iar pagubele materiale s-au ridicat la peste 50 de miliarde de dolari.
Specialiștii avertizează fă fenomenul va continua:
„Nici măcar societăţile bine pregătite nu sunt la adăpost de impactul evenimentelor meteorologice extreme”, a avertizat secretarul general al OMM, profesorul Petteri Taalas.
În raport se mai precizează că, cel mai probabil, temperaturile vor continua să crească în Europa într-un ritm mai alert decât cel global.