Femeia eroină din Galați care este pompier și sensei. Conduce un club de karate, iar acum ajută refugiații
Aura Ledaru este din Galați și este coordonatoarea unui club sportiv și paramedic SMURD, în același timp. S-a înscris în programul „Salvator din pasiune”, iar din 2016 face parte din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați. Sportul îl practică de peste 30 de ani și nu-și poate imagina viața fără el.
A fost prima persoană care s-a înscris în programul de voluntariat
Din 2016 și până în prezent, Aura a participat la mii de intervenție. A fost angajată ca paramedic SMURD de la începutul pandemiei COVID-19, iar faptul că practică sport de mult timp a ajutat-o enorm. Spune că disciplina și perseverența dobândită în toți aceștia ani i-au adus un avantaj.
Aura a fost detașată în Vama Giurgiulești de când a început războiul. Acolo asigură ajutor medical refugiaților care fug din calea bombardamentelor. Este un sprijin pentru cetățenii ucraineni și le urează putere și curaj, mai ales mamelor și copiilor.
„Sunt mândră că am fost prima persoană din Galaţi care s-a înscris în programul naţional de voluntariat . Recunosc, este destul de greu să lucrezi într-o lume a bărbaţilor. Asta deoarece sistemul nu permite, nu colegii. E sistemul de aşa natură creat.
Eu am avut, însă, noroc de un colectiv bun. M-a ajutat foarte mult şi cariera sportivă, antrenamentele Aikido, faptul că sunt Sensei impune respect. Prin muncă multă, devotament şi pasiune am reuşit. De la începutul pandemiei, lucrez ca paramedic pe ambulanta de tip B SMURD”, povesteşte Aura Ledaru.
Când lasă uniforma SMURD acasă, Aura devine Sensei la Clubul Sportiv „Sakura Kiai” din Galați și se ocupă de antrenamentele Aikido la club. Din punctul ei de vedere, sportul îi disciplinează atât pe copii, dar și pe adulții care s-au apucat de sport mai târziu.
Fetița care și-a salvat mama înjunghiată
O fetiță de doar 12 ani a făcut un gest care i-a salvat viața mamei sale. Femeia era bătută deseori de partenerul ei, fără să-i pese că doi copii sunt martori scenelor de violență. Ultima dată, bărbatul a sărit la femeie cu un cuțit, iar fetița de 12 ani a sărit în ajutorul mamei, tatăl lovind-o și pe ea. Rudele spun că știu despre scandalul dintre cei doi și nu este pentru prima dată când este agresiv.
Copila la sunat de urgență la 112, moment în care mama a reușit să ceară ajutor, însă a leșinat la scurt timp. Fetița a stat în telefon cu autoritățile și i-au indicat locul unde trebuie să ajungă. Cei doi copii erau în stare de șoc atunci când au ajuns la fața locului.
”Pacienta a fost adusă în stare critică la spital, a fost resuscitată de mai multe ori şi supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. Pacienta este la terapie intensivă, este în stare foarte gravă, este intubată şi se depun toate eforturile pentru ca viaţa să-i poată fi salvată”, a declarat Crina Kibedi de la Spitalul Județean Constanța.
Tatăl a fost arestat pentru 30 de zile, iar acum este cercetat pentru tentativă de omor.