FCSB şi FC Botoşani şi-au aflat adversarele din turul 2 preliminar al Europa League
FCSB şi FC Botoşani şi-au aflat luni adversarele din turul 2 preliminar al Europa League. A fost o tragere norocoasă pentru ambele echipe, mai ales pentru moldoveni. Asta pentru că vor avea ocazia să joace pe propriul teren, iar adversarul nu este deloc de speriat. Chiar dacă FC Botoşani nu a fost pe lista capilor de serie. Astfel, FC FCSB îi va înfrunta pe sârbii de la Backa Topola, în deplasare, iar botoşănenii primesc vizita celor de la Shkendija, din Macedonia.
Cei mai valoroşi jucători de la Backa Topola sunt doi atacanţi care sunt cotaţi la 3 milioane de euro împreună
Backa Topola, este pe locul 10 în Serbia, după disputarea primelor şase etape. Duminică, viitoarea adversară a celor de la FCSB a suferit un eşec umilitor în faţa liderului Steaua Roşie Belgrad, scor 0-5. Backa Topola are un lot evaluat la 10,68 milioane de euro, iar cei mai buni jucători sunt atacanţii Nenad Lukic şi Vladimir Siladji. Cei doi valorează 1,5 milioane de euro fiecare.
Shkendija Totovo este pe locul 3 în Macedonia, după primele trei etape disputate, cu şapte puncte. În acest weekend a învins-o în deplasare pe Makedonija, scor 1-0. Lotul viitoarei adversare a celor de la FC Botoşani este evaluat la 5,33 milioane de euro. Cel mai bine cotat este mijlocaşul de bandă Ljupko Doriev, la 600.000 de euro. Acesta a fost adus chiar în această vară, de la Akademia Pandev, pentru 70.000 de euro.
Partidele din turul 2 preliminar al Europa League se vor disputa pe 17 septembrie, într-o singură manşă. FCSB va juca în Serbia, iar FC Botoşani pe propriul teren. Echipa care învinge merge în turul 3 preliminar, iar în caz de egalitate vor fi prelungiri şi lovituri de departajare. Marţi va avea loc tragerea la sorţi pentru meciurile din turul trei preliminar al Europa League. Fază a competiţiei în care CFR Cluj este deja calificată şi va fi cap de serie. FCSB va fi şi ea cap de serie la tragerea la sorţi de luni, pentru ca FC Botoşani să meargă în urna outsiderelor.