FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au calificat în play-off-ul Europa Conference League. Seară superbă pentru echipele din România – FOTO & VIDEO

de: Sorin Barbu
11 08. 2022

România va avea trei echipe în play-off-ul Europa Conference League, după ce FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova au reușit să se califice. A fost o zi palpitantă în cupele europene, iar în afara lui Sepsi, celelalte trei formații au câștigat fără să primească gol.

CFR Cluj a fost prima echipă din România care s-a calificat în play-off-ul Europa Conference League. A fost o nouă victorie „italiană” pentru echipa lui Dan Petrescu. Ardelenii au câștigat cu 1-0 returul din Gruia cu Șahtior Soligorsk. Singurul gol al partidei a fost marcat de Jefte Betancor, spaniolul adus de la Farul cu 400.000 de euro.

Sepsi a trăit frumos doar câteva minute în returul din Suedia. După ce Cosmin Matei a deschis scorul, gazdele au preluat inițiativa și au marcat de trei ori. Djurgardens a câștigat ambele manșe cu scor identic: 3-1.

Cel mai frumos meci a fost la Craiova. Cu Mirel Rădoi pe bancă și cu 15.000 de oameni în tribune, oltenii și-au dominat adversarul, iar la pauză a condus cu 1-0 după reușita lui Silva, reușind, în acest fel, să anuleze scorul din prima manșă. În partea a doua, gazdele au înscris două goluri în doar patru minute. Baiaram a mărit avantajul, iar Bancu a stabilit scorul final.

FCSB a avut peste 40.000 de oameni în tribunele stadionului Arena Națională. Echipa lui Nicolae Dică a dominat și returul și s-a impus cu 1-0 după reușita lui Cordea. Cel mai scump transfer din această vară, David Miculescu, jucătorul de 1,7 milioane de euro, a ieșit accidentat și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Universitatea Craiova – Zorya Luhansk 3-0

FCSB – Dunajska Streda 1-0

CFR Cluj – Șahtior Soligorsk 1-0

Djurgardens – Sepsi 3-1

CFR Cluj – Șahtior Soligorsk 1-0, Djurgardens – Sepsi 3-1, Universitatea Craiova – Zorya Luhansk 3-0, FCSB – Dunajska Streda 1-0

MIN 90+4. Universitatea Craiova – Zorya Luhansk. Mirel Rădoi a câștigat primul său meci pe banca formației din Bănie. Oltenii au câștigat cu 3-0 și au trecut mai departe. În prima partidă, adversarii s-au impus doar cu 1-0.

MIN 90+6. FCSB – Dunajska Streda: Final de meci și CALIFICARE. Echipa lui Nicolae Dică a câștigat cu 1-0 și va juca în play-off-ul Conference League.

MIN 91. Universitatea Craiova – Zorya Luhansk: Oltenii vor juca acest final de partidă cu un om mai puțin pe teren, după ce Alexandru Mateiu a primit două cartonașe galbene.

MIN 79. FCSB – Dunajska Streda. Ocazie mare pentru Bogdan Rusu, dar atacantul gazdelor a trimis în portar dintr-o poziție foarte bună. După câteva secunde, Darius Olaru șutează suprinzător. Mingea se duce la mică distanță de bară. O fază superbă care l-a avut în prim-plan pe cel mai bun jucător de pe teren.

MIN 67. Universitatea Craiova – Zorya Luhansk: Ocazie mare ratată de oaspeți. Dachenko centrează, iar Churko trimite periculos cu capul din plonjon. Portarul David Lazar a avut emoții.

MIN 93. Djurgardens – Sepsi. Final de meci, gazdele s-au impus cu 3-1. Suedezii au câștigat și primul meci tot cu 3-1.

MIN 90+5. CFR Cluj – Șahtior Soligorsk. Echipa lui Dan Petrescu s-a calificat în play-off-ul Europa Conference League, după ce a câștigat returul în condițiile în care în primul meci tabela a arătat 0-0. Ardelenii au avut emoții în ultimele minute, dar formația gazdă nu a cedat și a obținut o nouă victorie „italiană”.

MIN 57. Universitatea Craiova – Zorya Luhansk. GOOOOL!!! Oltenii au dat două goluri în doar patru minute. A marcat Nicușor Bancu. Faza a pornit după acțiunea lui Elvor Koljic. Atacantul din Bosnia i-a lăsat mingea lui Bancu, iar căpitanul oltenilor a trimis mingea în plasă cu un șut pe jos. Balonul a lovit bara și a intrat în plasă.

MIN 53. Universitatea Craiova – Zorya Luhansk. GOOOOL!!! Baiaram a marcat și a mărit avantajul echipei sale. În tur, adversarii au condus cu 1-0. Tânărul jucător al formației gazdă a marcat cu un șut superb din vole.

MIN 50. FCSB – Dunajska Streda. David Miculescu este înlocuit de Oaidă. Jucătorul adus de la UTA cu 1,7 milioane de euro s-a accidentat și are nevoie de ajutor ca să iasă de pe teren. Pare o accidentare serioasă, iar oamenii din staff-ul medical îi oferă îngrijiri.

MIN 71. Djurgardens – Sepsi. Gazdele au marcat din nou și nu mai sunt emoții privind calificare. Asoro a semnat „dubla”.

MIN 29. Universitatea Craiova – Zorya Luhansk. Ocazii mari pentru echipa gazdă. Baiaram, Mateiu și Ivan se întrec în ratări.

MIN 28. FCSB – Dunajska Streda. GOOOOOL. Octavian Popescu îi pasează superb lui Rusu, care a șutat în bară. Andrei Cordea este însă liber în careu, mingea a ajuns la el și a trimis elegant mingea în poartă. Echipa lui Nicolae Dică a avut mai mult mingea și a meritat acest gol.

Cordea a marcat primul gol în partida FCSB – Dunajska Streda

MIN 26. FCSB – Dunajska Streda. Din nou emoții pentru echipa lui Nicolae Dică. Târnovanu reține un șut înșelător de la marginea careului.

MIN 45. Pauză în meciurile CFR Cluj – Șahtior Soligorsk și Djurgardens – Sepsi

MIN 38. CFR Cluj – Șahtior Soligorsk. GOOOOL!!! Debeljuh pătrunde în careu și îi pasează, din cădere, în lui Betancor, care înscrie cu poarta goală! Acțiunea a fost pornită de Petrila.

MIN 10. FCSB – Dunajska Streda: Ocazie mare Dunasjka Streda! Balogh trimite un șut puternic, iar mingea se izbește de bară. 40.000 de oameni și-au ținut respirația. Târnovanu era bătut și a avut mare noroc.

MIN 7. FCSB – Dunajska Streda: Radunovic încearcă să îl găsească pe Rusu cu o centrare, dar atacantul nu reușește să lovească mingea. O primă acțiune serioasă pentru formația lui Nicolae Dică.

MIN 5. FCSB – Dunajska Streda. David Miculescu este cel mai insistent jucător al formației lui Nicolae Dică în acest debut de partidă. A încercat două acțiuni în preajma careului advers.

MIN 5. Universitatea Craiova – Zorya Luhansk. GOOOOL CRAIOVA! Raul Silva deschide scorul cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de Baiaram.

MIN 4. Universitatea Craiova – Zorya Luhansk. Șutul lui Nicușor Bancu, deviat, lovește plasa laterală. Prima ocazie pentru echipa lui Mirel Rădoi.

MIN 32. CFR Cluj – Șahtior Soligorsk: Debeljuh este faultat la marginea careului și Petrila a executat în forță lovitură de la 11 metri. Mingea a trecut mult peste poartă.

MIN 28. CFR Cluj – Șahtior Soligorsk. Petrila atacă frumos pe partea stângă și șutează frumos, dar mingea trece pe lângă poartă.

MIN 24. Djurgardens – Sepsi: Echipa lui Cristiano Bergodi cedează din nou. Asoro și-a adus echipa în avantaj, idar formația din Sfântu Gheorghe are o misiune tot mai grea.

MIN 12. Djurgardens – Sepsi. Gazdele au revenit rapid pe tabela de marcaj și au egalat prin Finndell.

Min. 11. CFR Cluj – Șahtior Soligorsk. Ocazie bună pentru echipa lui Dan Petrescu! Ciprian Deac agață o minge din fața lui Plotnikov, ieșit neinspirat, dar mingea se duce pe lângă poartă. O situație bună de gol pentru gazde.

MIN 8. Djurgardens – Sepsi: GOOOOOL!!!! Cristiano Bergodi a spus că echipa lui va încerca să se califice și Cosmin Matei a deschis scorul. A fost o lovitură liberă pe care fostul dinamovist a executat-o înșelător, mingea a lovit terenul în fața portarului și a ajuns în poartă.

MIN 8. CFR Cluj – Șahtior Soligorsk. Ciprian Deac a inițiat o acțiune pe partea dreaptă și i-a pasat frumos în careu lui Debeljuh, dar mingea nu a ajuns la atacant.

MIN 2. CFR Cluj – Șahtior Soligorsk. Emoții pentru echipa lui Dan Petrescu, Andrei Burcă, intervenție superbă în careu și mingea ajunge în corner.

MIN 1. Au început cele două partide.

FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Sepsi și meciurile decisive din Europa Conference League

UPDATE 19.15: FCSB – Dunajska Streda, echipele de start:

FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Dawa, Tamm, Radunovic – Edjouma, Olaru – Cordea, Oct. Popescu, Miculescu – B. Rusu
Rezerve: A. Vlad – Haruț, Fl. Coman, A. Șut, I. Stoica, Lixandru, Fl. Achim, Oaidă, Pantea, Bouhenna, Musi, S. Șerban
Antrenor: Nicolae Dică

Dunajska Streda: Veszelinov – Risvanis, Mateus Brunetti, Muhamedbegovic – Blackman, Szantho, Kacer, Dimun, Ramadan – Balogh, Krstovic
Rezerve: Trnovsky, Petras – Ciganiks, Njie, Veselovsky, Moumou, Rymarenko, Davis, Kachut, Nebyla, Carlos Pinto, Nicolaescu
Antrenor: Adrian Gula

Se anunță spectacol pe Arena Națională. Fanii FCSB au luat cu asalt stadionul și și-au început recitalul cu de o oră înaintea startului partidei.

UPDATE 19.10: Echipele de start la Universitatea Craiova – Zorya Luhansk

CSU Craiova (3-4-3): Lazar – Screciu, Papp, Raul Silva – Hanca, Al. Crețu, Mateiu, Bancu (cpt.) – Baiaram, Koljic, Ivan
Rezerve: Rusu, L. Popescu – Vătăjelu, Cîmpanu, Nistor, Rivaldinho, Vlădoiu, Markovic, Căpățînă, Roguljic, Martic, Vînă
Antrenor: Mirel Rădoi

Zorya Luhansk: Matsapura – Danchenko, Imerekov, Batahov, Vantukh – Nazaryna (cpt.), Churko – Cristian, Buletsa, Kabaiev – Nahnoinyi
Rezerve: Saputin, Zhylkin – Brazhko, Myshnov, Khlan, Alibekov, Bezborodko, Smiian, Snurnitsyn, Alefirenko
Antrenor: Patrick van Leeuwen

UPDATE 19.05: Echipele de start la CFR Cluj – Șahtior Soligorsk:

CFR Cluj (4-2-3-1): Scuffet – Manea, Burcă, Yuri, Camora (cpt.) – Cvek, Boateng – Deac, Jefte, Petrila – Debeljuh
Rezerve: Bălgrădean – Brucic, Graovac, Păun, Roger, Yeboah, Mistrati, Hoban, Kolinger, Braun, Muhar, Buș
Antrenor: Dan Petrescu

UPDATE 19.00: Djurgardens – Sepsi, echipe de start

Djurgardens: Zetterstrom – Johansson, Hien, Ekdal, Bengtsson – Finndell, Schuller, Eriksson – Asoro, Edvardsen, Radetinac
Rezerve: Vasyutin, Picornell, Lofgren, Andersson, Banda, Holmberg, Wikheim, Doumbouya, Danielson
Antrenor: Kim Bergstrand

Sepsi Sfântu Gheorghe: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Mitrea, Ispas – Aganovic, Păun, Matei – Damascan, Rondon, Bărbuț
Rezerve: Began, Gedo, Rodriguez, Dragomir, Tudorie, Achahbar, Dumitrescu, Nistor, Ciobotariu
Antrenor: Cristiano Bergodi

Stadion: Tele2 Arena

FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Sepsi țin cu sufletul la gură fanii din fotbalul românesc. Astăzi este ziua cea mai lungă, ziua în care vom afla ce reprezentate vom avea în play-off-ul competiției. Primele intră în scenă, de la ora 20.00, CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe.

Echipa lui Dan Petrescu nu a făcut un meci grozav în tur în confruntarea Șahtior Soligorsk. După 90 de minute cele două formații sunt la egalitate 0-0. Dan Petrescu este destul de tensionat înaintea partidei. S-a contrat cu patronul Neluțu Varga, în momentul în care a aflat că doi dintre jucătorii săi, Yuri și Betancor, ar putea ajunge la Rapid. „Bursucul” se teme pentru postul său.

„Nu e problema mea. Nu trebuie să mă întrebați pe mine. Am remarcat doar că echipele din cupele europene și-au schimbat antrenorii. Doar eu și Bergodi am rămas și sper să o facem cât mai mult”, a declarat Dan Petrescu.

CFR Cluj – Şahtior Soligorsk, echipele probabile

CFR Cluj: Bălgrădean – Braun, Graovac, Burcă, Camora – Boateng, Cvek, Păun – Deac, Debeljuh, Roger
Antrenor: Dan Petrescu

Șahtior Soligorsk: Plotnikov – Iuzepciuk, Satara, Antici, Saucenka – Divanovici, Krymi, Korzun – Ivanovic, Placca, Feijao
Antrenor: Serghei Tashuev

Tot de la ora va juca și Sepsi. Formația lui Cristiano Bergodi are șanse mici de calificare, după ce a pierdut primul meci, pe teren, propriu cu Djurgardens. Suedezii s-au impus cu 3-1.

Djurgardens – Sepsi, echipe probabile
Djurgardens: 35. Zetterstrom – 2. P. Johansson, 18. Hien, 3. Ekdal, 19. Bengtsson – 13. Finndell, 6. Schuller, 7. Eriksson – 10. Asoro, 16. Edvardsen, 9. Radetinaci
Rezerve: 15. Vasiutin, 4. Lofgren, 8. Andersson, 12. Banda, 17. Holmberg, 22. Cornici, 23. Wikheim, 25. Doumbouya, 33. Danielson
Antrenor: Kim Bergstrand

Nicolae Dică, prevăzător înaintea partidei cu Dunajska Streda

Meciul în care FCSB va înfrunta Dunajska Streda va avea parte de o asistență record pentru acest sezon. Mihai Stoica a anunțat că s-au vândut aproape 40.000 de bilete. Roș-albaștrii au câștigat primul meci cu 1-0, dar Nicolar Dică este prevător. Gigi Becali i-a dat planul peste cap și a dezvăluit că Florinel Coman are șanse mari să joace, pentru că este complet refăcut. Partida de pe Arena Națională va începe la ora 20.30.

„Ne așteaptă o partidă mult mai grea decât în tur. Am simțit că e o echipă bună, cu jucători de calitate. Joacă un fotbal ofensiv și e agresivă. Trebuie să facem un joc defensiv foarte bun. Jucătorii trebuie să respecte ceea ce am lucrat tactic, trebuie să avem atitudine și unitate. Doar împreună putem face rezultate bune.

Deja v-a anunțat patronul că Florinel va fi titular? Nu știam. Am fost la antrenament. Știam doar ce am discutat cu el. Coman se va întoarce azi de la Belgrad și vom vedea în ce stare e. Nu e primul care merge în Serbia și va juca după câteva zile. Au fost mulți fotbaliști”, a declarat Nicolae Dică.

FCSB – Dunajska Streda, echipe probabile
FCSB: Târnovanu – 2. V. Crețu, 5. Dawa, 16. Tamm, 33. Radunovici – 26. Oaidă, 18. Edjouma – 11. Miculescu, 27. Olaru, 10. Oct. Popescu – 90. B. Rusu

Rezerve: 99. A. Vlad, 6. Haruț, 7. Fl. Coman, 9. I. Stoica, 15. Lixandru, 21. Fl. Achim, 28. Pantea, 29. Bouhenna, 98. Cordea

Antrenor: Nicolae Dică
Absenți: Ov. Popescu, Panțâru, I. Cristea, Dumiter (accidentați), Radaslavescu, M. Dulca, Boboc (în afara listei UEFA)

Dunajska Streda: 22. Veszelinov – 28. Blackman, 44. Risvanis, 16. Brunetti, 14. Ciganiks – 20. Veselovsky, 66. Kacer, 8. Dimun, 74. Szantho – 7. Balogh, 45. Krstovici

Rezerve: 99. Petras, 5. Muhamedbegovici, 13. Kalmar, 19. Njie, 23. Rymarenko, 27. Ramadan, 31. Davis, 77. Nebyla, 78. Pinto
Antrenor: Adrian Gula

La Universitatea Craiova a fost agitație în aceste zile. Echipa a câștigat derby-ul formațiilor din Bănie, dar antrenorul Laszlo Balint. În locul lui a fost numit Mirel Rădoi, care a fost prezentat cu două zile înaintea confruntării retur cu Zorya. Oltenii au pierdut în tur cu 1-0.

„În mod normal da, dar egalăm balanța pentru că jucăm acasă, echipa vine după un meci câștigat, vrem să arătăm că în tur a fost o întâmplare”, a declarat Mirel Rădoi, la conferința de presă premergătoare partidei cu Zorya.

Noul antrenor al oltenilor a fost ironizat de Gigi Becali, înaintea partidei din cupele europene. Patronul FCSB i-a transmis finului că are șanse mici de calificare.

Universitatea Craiova – Zorya Luhansk, echipe probabile:

CSU Craiova: 1. Lazar – 23. Căpățână, 2. Papp, 34. R. Silva, 11. Bancu – 8. Mateiu, 6. Screciu – 33. Hanca, 10. Baiaram, 9. A. Ivan – 19. Koljic

Rezerve: 12. D. Rusu, 21. L. Popescu, 4. A. Crețu, 5. Vătăjelu, 7. Câmpanu, 16. D. Nistor, 17. Rivaldinho, 18. Vlădoiu, 20. Markovici, 24. Roguljici, 27. Martici
Antrenor: Mirel Rădoi

Zorya Luhansk: 53. Mațapura – 77. Dancenko, 32. Imerekov, 44. Batagov, 47. Vantuh – 20. Ciurko, 29. Nazarina, 10. Buleta – 68. Cristian, 17. Nahnoini, 7. Kabaev

Rezerve: 1. Saputin, 36. Jilkin, 5. Brajko, 8. Luniov, 9. Mijnov, 14. Hlan, 19. Alibekov, 21. Mihailenko, 22. Bezborodko, 38. Smian, 74. Snurnițin, 91. Alefirenko
Antrenor: Patrick van Leeuwen

FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Sepsi, transmise în direct de televiziunile din România

Toate cele patru echipe s-au bucurat de interes din partea televiziunilor din România care au investit sume serioase și au cumpărat drepturile tv pentru aceste partide retur. Programul este următorul:

Djurgarden – Sepsi Sf. Gheorghe, ora 20.00 – Pro Arena

CFR Cluj – Şahtior Soligorsk, ora 20.00 – Digi Sport 2 și Prima Sport

FCSB – Dunajska Streda, ora 20.30 – Pro TV

Universitatea Craiova – Zorya Lugansk, ora 20.30- Digi Sport 1 și Prima Sport 2

Toate aceste patru partide vor putea fi urmărite și pe site-ul playtech.ro.