16 feb. 2026 | 13:40

Familia tânărului care l-ar fi ucis pe Gheorghe Chindriş rupe tăcerea. Ce a încercat să facă suspectul imediat după comiterea crimei

Știri generale
Familia tânărului care l-ar fi ucis pe Gheorghe Chindriş rupe tăcerea. Ce a încercat să facă suspectul imediat după comiterea crimei
Gheorghe Chindriș Foto: Facebook

O crimă violentă petrecută în noaptea de 13 spre 14 februarie a zguduit comunitatea din Florești, unde Gheorghe Chindriș, fost director Cupru-Min Abrud, a fost găsit fără suflare în propria locuință. Suspectul principal, un tânăr de 26 de ani cunoscut victimei din mediul online, a fost reținut și arestat pentru 30 de zile, în timp ce familia și apropiații ambelor părți oferă primele declarații despre circumstanțele tragediei.

Suspectul, reținut și arestat după audieri

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect în cazul uciderii lui Gheorghe Chindriș este un tânăr de 26 de ani, care l-ar fi vizitat pe bărbat în noaptea crimei. Cei doi s-ar fi cunoscut pe internet, iar întâlnirea ar fi degenerat după ce ar fi consumat alcool. În urma audierilor, suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Anchetatorii susțin că tânărul l-ar fi lovit pe Gheorghe Chindriș cu un calorifer electric până când acesta și-a pierdut viața. După comiterea faptei, suspectul ar fi fugit cu bani și bijuterii din locuința victimei.

Filmul crimei și tentativa de fugă

Bărbatul de 65 de ani a fost găsit fără suflare în dormitorul de la etajul casei sale, iar anchetatorii au descoperit lângă el caloriferul electric folosit drept armă. Interiorul locuinței era răvășit, iar mai multe bunuri de valoare și o sumă mare de bani lipseau.

După comiterea crimei, suspectul ar fi încercat să fugă cu mașina victimei, însă nu a reușit să deschidă poarta curții și a renunțat la această idee. Ulterior, a plecat din Florești și a ajuns într-o localitate din județul Mureș, unde locuiește mătușa sa și unde are domiciliul trecut în actele de identitate.

„Îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat. Asta e. Va plăti! Era foarte milos, era dăruitor, apoi ce s-a întâmplat asta numai Dumnezeu sfântul știe ce a fost acolo”, a declarat Maria Moldovan, mătușa suspectului, potrivit Observator News.

Urmărirea și prinderea suspectului în Reghin

Tânărul a stat doar aproximativ 10 minute la mătușa sa, după care a mers la o vecină și i-a cerut cheile unui apartament din Reghin, pe care aceasta îl avea închiriat. Vecina a relatat că nu știa ce s-a întâmplat și că suspectul nu părea panicat în acel moment.

„Vorbise cu chiriașul care e acolo. Chiriașul ne-a spus să-i dau cheile. N-am știut, n-am gândit, n-am știut ce a făcut. Nici nu părea panicat”, a declarat vecina.

Cunoscuții au realizat gravitatea situației abia după ce forțele speciale au descins în zonă și au început căutările. Suspectul a fost prins în cele din urmă în Reghin, având asupra sa 15.000 de lei și bijuterii luate din casa lui Gheorghe Chindriș. Potrivit informațiilor, tânărul a petrecut o parte semnificativă a vieții în Anglia și Belgia și a mai fost implicat în anul 2019 într-un dosar de distrugere.

„Sincer, era să leșin. Era să leșin, nu m-aș fi așteptat”, a declarat Petru Șușca, președintele Asociația Maramureșenilor din Cluj.

Tânărul bănuit că l-ar fi omorât pe Gheorghe Chindriș

Tânărul bănuit că l-ar fi omorât pe Gheorghe Chindriș

Cine a fost Gheorghe Chindriș

Gheorghe Chindriș era o personalitate cunoscută în comunitate, fiind fost director la Cupru-Min Abrud și vicepreședinte al Societății Avram-Iancu. De asemenea, era membru în mai multe asociații patriotice și de promovare a folclorului. Bărbatul era divorțat și locuia singur în casa din Florești.

„Un om care oriunde a mers în lume a avut cămașa de Maramureș și clopul pe cap pe care le purta cu o mândrie deosebită”, a spus Petru Șușca.

„Un om cât 10. Pe lângă credință, avea și… mult patriotism, o dragoste pentru tradiție și folclor”, a declarat Maria Mândru, membră societatea Avram Iancu.

Gheorghe Chindriș era și cetățean american și a construit în Statele Unite un sat cu locuințe tradiționale românești, realizat din fonduri proprii și donații. Era cunoscut și ca un creștin devotat, iar în trecut l-a găzduit în America pe Cristian Pomohaci, înainte de scandalul sexual care a dus la caterisirea preotului.