Există riscul contaminării cu radiaţii de la centrala nucleară Zaporojie. Anunţul ucrainenilor care îngrijorează întreaga Europă

de: Ana Chivu
27 08. 2022

Compania nucleară ucraineană lansează un avertisment dur. Există riscul scurgerii de radiaţii de la centrala Zaporojie. Energoatom a precizat că rușii au bombardat de multe ori zona recent și că există riscul unui incendiu, dar și pericolul de scurgeri de radiații. ,,Infrastructura centralei a fost afectată şi există riscul unor scurgeri de hidrogen şi de pulverizare de substanţe radioactive”, a precizat compania pe Telegram.

Anunț important: există riscul scurgerii de radiaţii de la centrala Zaporojie

Compania de stat ucraineană de energie nucleară a avertizat în cursul zilei de sâmbătă că există un risc de pulverizare de substanțe radioactive la centrala nucleară Zaporojie. Energoatom a precizat că rușii au bombardat de mai multe ori zona recent și există și riscul unui incendiu și pericolul de scurgeri de radiații.

,,Infrastructura centralei a fost afectată şi există riscul unor scurgeri de hidrogen şi de pulverizare de substanţe radioactive”, a precizat compania pe Telegram.

În timpul acesta, ministerul rus al Apărării a acuzat armata ucraineană că a bombardat centrala nucleară de trei ori în ultimele 24 de ore. Instituția a acuzat forțele din Ucraina că au bombardat complexul în care se află instituția de la Zaporojie.

Reuters a precizat că această informație nu a putut fi verificată și că autoritățile ucrainene nu au răspuns acuzațiilor. Forțele rusești au intensificat bombardamentele în regiunea Doneţk în această perioadă, acolo unde au cucerit mai multe localități. Fostul președinte al Rusiei a anunțat că războiul din Ucraina nu își va vedea finalul nici în cazul în care Kievul renunță la NATO.

,,Lumea trebuie să înţeleagă ce ameninţare este aceasta”

Președintele Ucrainei a susținut că centrala nucleară s-a oprit pentru prima dată în istorie. Mai exact, generatoarele Diesel au fost activate imediat pentru a oferi energie centralei și după ce a fost închisă.

„Astăzi, pentru prima dată în istorie, centrala nucleară de la Zaporojie s-a oprit. Protecţia de urgenţă a unităţilor electrice a funcţionat – după ce ultima linie funcţională de electricitate a centralei a fost avariată de bombardamentele ruseşti. Generatoarele Diesel au fost activate imediat pentru a oferi energie centralei, să o sprijine după ce a fost închisă.

Lumea trebuie să înţeleagă ce ameninţare este aceasta: dacă generatoarele Diesel nu ar fi pornit, dacă automatizarea şi angajaţii noştri nu ar fi reacţionat după pana de curent, am fost deja forţaţi să facem faţă consecinţelor unui accident radioactiv”, a afirmat Zelenski în cadrul unui mesaj adresat tuturor oamenilor în cursul zilei de joi.