Bilanț după cutremurul de 7,5 grade: câți români ar muri într-o așa catastrofă
Exercițiul național SEISM 2018 numără astăzi, 16 octombrie, a patra zi de simulare și îți arată care ar fi bilanțul în cazul unui cutremur de 7,5 grade.
Exercițiul este cea mai amplă simulare de intervenție în caz de seism major care are loc în Uniunea Europeană în ultimele două decenii. Acesta îți oferă o oarecare idee asupra peisajului cu care ne vom confrunta, dacă țara va fi lovită de un cutremur ca în ’77.
Potrivit scenariului, în cea de-a patra zi a exercițiului sunt înregistrate peste 4.380 de persoane decedate, 8.040 de persoane rănite și aproximativ 50.000 de persoane care au rămas fără adăpost.
Tot astăzi, un total de 48.000 de persoane au rămas fără electricitate și 55.000 nu au acces nici la alimentare cu apă.
În urma seismului de sâmbătă și a celor două replici ulterioare, au fost afectate 5.240 de clădiri, dintre care 460 u fost distruse în totalitate, 1.700 parțial și 3.080 nu mai sunt sigure încât oamenii să locuiască în ele. Datele DSU arată că șase spitale din capitală au fost distruse total, în timp ce alte 23 de unității de sănătate au fost distruse parțial.
În același timp, echipele de salvare au efectuat misiuni în ultimele 24 de ore, în care au scos victimele de sub dărâmături și au ajutat persoanele blocate la înălțime. În cadrul misiunilor de căutare-salvare, 1.130 de persoane au fost salvate, în timp ce 833 încă sunt date dispărute.
Tot în cadrul exercițiului, Arena Națională a fost transformată de Primăria Capitalei în tabără de sinistrați. În parcarea subterană au fost amplasate 10.000 de paturi și saci de dormit. Exercițiul a primit observatori și participanți din 28 de țări.