Exercițiu de testare a forțelor de intervenție la Botoșani, în cazul unei situații de urgență

de: Ionuț Vieru
16 09. 2021

În cursul zilei de joi, în cadrul unui exercițiu desfășurat la stațiile de tratare și epurare a apei din localitățile Dorohoi și Cătămărăști Deal, au fost testate reacțiile forțelor de intervenție în cazul unei situații de urgență complexă, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Dorina Lupu.

Exercițiu de testare a forțelor de intervenție la Cătămărăști Deal

Potrivit scenariului, în interiorul Stației de tratare a apei din Cătămărăști Deal, șase persoane care lucrau în apropierea pavilionului de clorinare s-au intoxicat și trebuiau evacuate de urgență, în urma unei avarii la containerul de clor.

Au fost simulate acțiuni de căutare – salvare a persoanelor afectate de norul toxic, dar și misiune de decontaminare și transport a persoanelor la echipajele de prim-ajutor, potrivit Dorinei Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ISU Botoșani.

Forțele de intervenție au fot testați și în cadrul altei situații. Aceștia au trebuit să intervină în cazul unei explozii la centrala termică din același obiectiv, apoi urmată de un incendiu. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Și în acest caz, s-au simulat acțiuni de căutare – salvare a victimelor, acordare de prim ajutor, limitare, localizare și stingere a incendiului. Totodată, același scenariu a prevăzut că două persoane au căzut în camera vanelor a rezervoarelor. Aici au trebuit să intervină alpiniștii din cadrul ISU Botoșani, pentru a aduce la suprafață persoanele rănite.

De asemenea, pe terenul din incinta obiectivului au fost descoperite, pe timpul executării lucrărilor specifice în vederea remedierii unei avarii, mai multe multe elemente de muniție. În acest caz, a fost nevoie de intervenția pirotehnicilor.

Exerciții de testare a forțelor de intervenție și în municipiul Dorohoi

La Punctul de lucru din Dorohoi, mai multe persoane au fost surprinse de o explozie produsă la stația de biogaz. În urma acesteia, a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru căutare – salvarea victimelor, acordarea de prim ajutor calificat și stingerea incendiului.

La exercițiu au fost prezenți angajați ai ISU Suceava și ISU Botoșani. De asemenea, au luat parte și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, UPU SMURD, Agenția de Protecție a Mediului Botoșani și angajații societății Nova Apaserv SA.

„Exerciţiul, la care au participat prefectul judeţului, Dan Nechifor, precum şi şefii instituţiilor implicate, a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, precum şi viabilitatea procedurilor şi planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuţii în managementul tipurilor de risc”, a mai precizat Lupu.