EXCLUSIV Majda,despre căsătoria cu Mihai, fostul iubit al lui Laurette. Ce fac fetele lor când se întâlnesc

de: Alina Erimia
25 11. 2020

Ce nu a reușit Laurette Attindehou (36 de ani) să facă în șase ani de relație, mai precis să-l ducă pe omul de afaceri Mihai Ștefan la altar, îi va reuși actualei iubite a acestuia, fotomodelul Majda Abolumousha (33 de ani). Se iubesc de trei ani și ar fi trebuit să facă nunta, dacă nu venea pandemia. Laurette și Mihai au o fetiță, pe Serena Luce Maria (9 ani), pentru custodia căreia s-au luptat cinci ani prin tribunale. Majda, care a trecut printr-un divorț de cântărețul J.Yolo, are și ea o fiică, pe Jaqueline (7 ani). Mihai, Majda și fata acesteia locuiesc împreună, ca o adevărată familie. După ce Laurette ne-a declarat că fetița ei nu este prietenă cu celebra sa rivală, Majda susține că Serena și Jacqueline se înțeleg foarte bine. Toate declarațiile, într-un interviu exclusiv pentru impact.ro!

Majda, adevărul despre relația fiicei ei cu fetița lui Laurette 

Serena Luce Maria, fiica lui Laurette, și-a cunoscut deja ”mama vitregă”. ”Serena a cunoscut-o, într-adevăr, pe iubita lui Mihai, dar nu intră în discuții cu ea. O știe, dar mai mult din vedere, așa. Nu are prietenie, ceva cu ea. Nu ies împreună la plimbare. Ea iese cu taică-su. O duce unde vrea, în parc, unde vrea ea. Nu avem nici o treabă cu ei doi. Nu avem prietenii de genul ăsta”, ne povestea Laurette. De cealaltă parte, Majda spune că relația celor două copile este una cât se poate de normală, mai ales că sunt de vârste apropiate.

Majda, în ce stadiu se află relația cu Mihai? Te gândești să te căsătorești din nou?

Eu și Mihai sunem foarte bine. Ne trăim iubirea în liniște. Suntem ca o familie și cred că totul vine la timpul lui. E pandemie, totul s-a amânat. Ce căsătorie?!

Mulți ani ai fost o mamă singură. A fost greu?

Fetița mea crește și mă face o mamă fericită! Nu m-am simțit niciodată o mamă singură, întotdeauna m-am simțit înconjurată de sprijin și de iubire. Am o familie unită și îi mulțumesc lui Dumnezeu că eu mă focusez pe partea plină a paharului.

Mihai are și el o fetiță, pe Serena, cu Laurette. Cum se înțeleg fetele voastre?

Copiii se înțeleg în general bine, sunt inocenți și se bucură de tot ce e frumos. Ei sunt o binecuvântare pentru noi. Fetele se înțeleg bine, mai ales că sunt apropiate de vârstă.

Tatăl tău este în Libia. De când nu l-ai mai văzut? Mai vorbiți?

Pe tata nu l-am mai văzut de mai bine de 6 ani. Am mai vorbit la telefon .

Cum ți s-a schimbat viața în pandemie? Cum te protejezi de coronavirus?

Cred că nu doar viața mea s-a schimbat de când este pandemie, cu toții trăim niște vremuri în care a trebuit să ne adaptăm și să încercăm să ne păstrăm optimismul. Eu sunt un om foarte atașat de apropiați, îmi plac socializările, și întâlnirile cu prietenii mei, așa că a fost o schimbare destul de mare, să stau departe de cei dragi. Mă protejez de virus, exact cum o fac toți, am grijă să port masca să am o igienă adecvată, evit locurile aglomerate, mă hidratez și consum sucuri naturale făcute de mine.

Cum merge afacerea cu dulciuri? Ai închis-o ?

Nu am închis. Îmi urmez în continuare pasiunea și bucur oamenii cu produsele mele, cel puțin așa zic ei.

Dacă nu ai fi devenit actriță, ce ți-ar fi plăcut să faci?

Am absolvit și facultatea de turism, probabil m-aș fi făcut ghid turistic.