Exclusiv: Saveta Bogdan s-a temut pentru viața ei, după decesul fratelui: ”Mi-am făcut analizele, pentru că a mâncat cu lingurile mele”
Solista de muzică populară Saveta Bogdan a fost, sâmbăta trecută, la Mănăstirea Dervent, din Județul Constanța, pentru a-l comemora pe regretatul cântăreț Aurelian Preda. A fost însoțită și de fiica lui adoptivă, Anamaria Rosa Preda, dar și de alți colegi de breaslă. Saveta este însă în doliu și după fratele ei, care s-a stins din viață anul trecut, la scurt timp după ce a fost diagnosticat cu hepatita B. Artista a locuit cu el, așa că s-a temut și pentru propria sa viață. Ea ne-a povestit, în exclusivitate pentru playtech.ro, despre acest mare necaz.
Saveta Bogdan s-a temut pentru viața ei
Saveta Bogdan l-a comemorat sâmbăta trecută pe Aurelian Preda, solistul care a murit în 2016: ”Am ținut foarte mult la el. Am ținut ca la copilul meu. Am fost la Dervent, cu Vasile Ciobanu, cu fata lui Aurelian, Anamaria Preda, cu Maria Ghinea, Ileana Lăceanu și cu Polina Gheorghe. Am trecut Dunărea cu Bacul. S-a pregătit un moment frumos pentru Etno TV de către Adriana Ștefan. Aurelian Preda, bunul și dragul meu coleg, ne-a părăsit în urmă cu aproape cinci ani. Cum a trecut timpul! Sunt foarte tristă”, ne-a spus celebra artistă, în exclusivitate pentru playtech.ro Artista a marcat, și pe Facebook, vizita la Dervent.
”Pe 2 Februarie ar fi fost ziua ta, ai fi împlinit 51 de ani! Dar Dumnezeu a avut alt plan cu tine, bunul meu coleg și prieten Aurelian Preda, de 5 ani cânți împreună cu îngerii! Astăzi, împreună cu alți colegi apropiați ție, am venit să te vizităm în locul unde ți-ai găsit odihna veșnică! Dumnezeu să te odihnească cu Sfinții!”, a scris Saveta Bogdan pe conturile sociale.
”Fratele meu avea hepatita B. Într-o lună de zile s-a stins. Mi-am făcut și eu probe hepatice pentru că a mâncat cu lingurile mele, a stat la mine în casă”
Saveta e însă în doliu și după fratele ei: ”Fratele meu avea hepatita B. Într-o lună de zile s-a stins. Mi-am făcut și eu probele hepatice, pentru că a mâncat cu lingurile mele, a stat la mine în casă”, ne-a povestit Saveta Bogdan, pentru impact.ro.
”M-am rugat la Mănăstirea Dervent, am pus mâna pe piatra aia mare și imediat am primit o cântare la Hanul lui Manuc”
La Dervent, Părintele Efrem a întâmpinat-o pe artistă cu o masă caldă de post: ”Am mâncat ciorbă de zarzavat, vinete, fasole bătută și gogoși. ”A fost așa de bun, totul de post”, ne-a mai povestit interpreta. La mănăstire, cântăreața de muzică populară a aflat despre crucile miraculoase din incinta unui paraclis, dar și în curtea de la Dervent.
”Nu am știut despre ele. Sunt o minune de la Dumnezeu. Oamenii vin și se roagă la aceste pietre în formă de cruce. M-am rugat și eu, am pus mâna pe piatra aia mare și imediat am primit o cântare la Hanul lui Manuc. Pentru toată lumea este greu în această perioadă, mai ales pentru artiști, care nu-și pot exercita meseria”, ne-a mai mărturisit Saveta Bogdan.
Locuiește în buricul Capitalei, dar toată iarna a dârdâit de frig în casă: ”Acum e mai bine, pentru că e mai cald și afară”
Saveta Bogdan s-a plâns că nu are căldură, deși locuiește în buricul Capitalei. Când erau grade cu minus, artista se spăla la lighean, în baie, de teamă să nu răcească: ”Acum e mai bine, pentru că e mai cald și afară și, automat, e mai cald și în casă. Cu toate acestea, tot am pus aeroterma în baie, pentru 25 de minute, ca să se încălzească. Fără ea nu se poate. Cu vârsta e mai greu și ți-e frică, nu vreau să răcesc!”, susține cântăreața noastră. Mulți colegi mai tineri îi cer ajutorul pentru a-i promova la televiziune, așa că artista s-a gândit să cânte cu ei: ”Nu am cum să îi ajut decât dacă fac duet cu ei, ca să ajut tineretul. Ei mă văd la Măruță, la Teo, mă roagă…”.