EXCLUSIV Florin Prunea, îndurerat după moartea lui Diego Maradona. Ce amintiri prețioase are cu starul argentinian, din ’94

de: Oprișan Radu
25 11. 2020

Milioane de suporteri din întreaga lume deplâng, în această seară, dispariția prematură a celui mai mare fotbalist din toate timpurile. Diego Armando Maradona, s-a stins la 60 ani, lăsând în urma sa o carieră impresionantă, dar și multe scandaluri.

S-a stins legenda Maradona

Cel supranumit El Dios, s-a stins din viață în urma unui stop cardio-respirator, la numai două săptămâni după ce suferise o operație pe creier. O dată cu Maradona se stinge o lume. O lume în care talentul de geniu și caracterul au fost mai presus decât desele derapaje personale, scăldate din plin cu alcool și droguri. Impusiv, bătăios, dar în același timp tandru și mărinimos, Maradona lasă în urma lui o avere fotbalistică incomensurabilă. Această avere va dăinui mulți ani de acum încolo.

Lecția fostului mare sportiv este una simplă și e doar aparent despre fotbal. Aceea că poți deveni un jucător mare prin multă muncă și devotament. Însă, pentru a fi cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, trebuie să ai un talent de geniu cu care te naști, crești, scrii istorie și devii de neuitat și de neînlocuit. Florin Prunea, fostul portar al echipei naționale, a avut un rol important în victoria României din acea zi de vară, apărând șuturile senzaționale ale lui Simeone sau Batistuta.

El a rememorat cu multă emoție acel meci și a făcut declarații, în exclusivitate, pentru playtech.ro:

“S-a stins cea mai impregnantă legendă a lumii, este o zi de doliu pentru fotbalul mondial. M-a surprins vestea, era încă tânăr, cred că suntem toți șocați. Cu o zi inainte de meciul România-Argentia, eram la hotel atunci când ni s-a spus că Maradona nu joacă. Am aflat rezultatul testului antidrog de la Cristi Bivolaru. Pe de-o parte am răsuflat cu toții ușurați. Am fi avut o misiune mult mai grea dacă el ar fi fost pe teren în acea zi.”, a declarat pentru playtech.ro Florin Prunea.

Cel mai tare meci din istoria Cupei Mondiale

Florin Prunea rememorează meciul România-Argentina de la Campionatul Mondial din 1994. Meciul a fost catalogat, de publicații de sport din întreaga lume, drept “Cel mai tare meci din istoria Cupei Mondiale”. O partidă câștigată de tricolori cu scorul de 3-2, după trei goluri de senzație, două ale lui Ilie Dumitrescu și unul al lui Gică Hagi. Dar meciul avea și o altă miză uriașă la nivel mondial. Întâlnirea dintre “Maradona din Carpați”, așa cum era supranumit Gică Hagi în întreaga lume, și marele Diego Maradona.

Confruntarea nu a mai avut loc, pentru că fosta mare glorie a fotbalului internațional a fost testat pozitiv cu cocaină, cu doar o zi înaintea meciului. Florin Prunea, fostul portar al echipei naționale, a avut un rol important în victoria României din acea zi de vară, apărând șuturile senzaționale ale lui Simeone sau Batistuta. El a rememorat cu multă emoție acel meci și a făcut declarații, în exclusivitate, pentru playtech.ro:

”Ne-ar fi fost aproape imposibil, era pur și simplu un geniu. Și eu aș fi avut de tras teribil, cred că mi-ar fi făcut viața un calvar. Maradona era recunoscut pentru faptul că ținea mingea până aproape de poartă, iar mai apoi șuta. Desigur, greul ar fi căzut pe cei doi din fața apărării, pe Gică Popescu și Ionuț Lupescu. Țin minte că Maradona a stat atunci în tribună și toate camerele erau ațintite asupra lui.

Chiar și în aceste condiții, a avut câteva reacții neobișnuite, care au și fost transmise pe posturi TV din întreaga lume. Un astfel de meci îți rămâne în suflet pentru totdeauna. Nu ai cum să-l uiți. Mi se pare firesc ca și Napoli să decreteze câteva zi de doliu national, Maradona a contribuit semnificativ ca scrierea istoriei clubului.”, a mai declarat pentru playtech.ro Florin Prunea.

Echipele de start meci România-Argentia 1994

România: Prunea – D. Petrescu, Prodan, Belodedici, Mihali, Selymes – Lupescu, Gh. Popescu, D. Munteanu – Hagi (căp.) (85 Gâlcă), I. Dumitrescu (88 Papură). Argentina: Islas – Sensini (62 Medina Bello), Caceres, Ruggeri (căp.), Chamot – Ortega, Basualdo, Simeone, Redondo – Balbo, Batistuta