EXCLUSIV! Declarația tulburătoare a tatălui lui Dani Vicol, după ce Mario Iorgulescu va fi judecat pentru omor: „Nu mai credem”
Ieri, procurorii au anunțat trimiterea în judecată a lui Mario Iorgulescu pentru ucidere din culpă, însă tatăl băiatul ucis de beizadea nu crede că fiului său i se va face vreodată dreptate.
S-a urcat mort de beat și drogat la volan!
Peste trei săptămâni se împlinește un an de când un tânăr de numai 27 de ani, Dani Vicol, a murit pe loc, după ce a fost spulberat, la propriu, de mașina condusă de Mario Iorgulescu, un Aston Martin, în valoare de 300.000 euro. In timp ce pentru tânăr, tată a doi copii, nu s-a mai putut face nimic, fiul președintelui LPF a ajuns la spitalul Elias din Capitală, apoi a fost transferat de familie la o clinică privată din Italia.
Potrivit anchetatorilor, băiatul de bani gata avea o alcoolemie uriașă în sânge și prizase cocaină, pentru ca mai apoi, pe fondul unei discuții în contradictoriu cu iubita sa, s-a urcat la volan și a condus ca un nebun pe străzile Capitalei, fără să respecte nici măcar culoarea roșie a semaforului.
Între timp, Gino Iorgulescu, președintele LPF, a reușit să își scape și de data aceasta fiul de închisoare, cel puțin temporar. Deși s-a emis un mandat european de arestare pe numele lui Mario, acesta pur și simplu s-a evaporat.
Mario Iorgulescu, dat in urmărire internațională!
Vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat, printr-un comunicat, faptul că Mario a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe. Deși vestea ar fi trebuit să îi bucure pe părinții familiei lui Dani Vicol, aceștia și-au pierdut orice speranță că cel care le-a ucis fiul va fi, vreodată, pedepsit:
“Nu mai credem în nimic, nu vedeți că nimeni nu știe unde e, parcă a intrat în pământ? De ce nu este arestat, așa cum ar trebui? Noi de aproape un an suntem distruși, pur și simplu nu mai suntem oameni. Nora mea nici nu mai zic, crește singură un copil și parcă s-a stins viața din ea.
Noi ne pregătim de pomană, iar el se plimbă binemersi în libertate. Atât de mare este puterea lui Gino Iorgulescu în țara asta. Cum se poate așa ceva, noi nu înțelegem. Suntem prea mici. Începem să credem că nu mai există dreptate a legii. Însă există un Dumnezeu, există pedeapsă divină”, ne-a spus tatăl tânărului de 28 de ani, care și-a pierdut viața în tragicul accident.
Reamintim faptul că de-a lungul anilor, Mario Iorgulescu a devenit celebru datorită scandalurilor în care a fost implicat. Acesta era recunoscut pentru dependența de droguri și alcool, dar și pentru faptul că și-ar fi bătut majoritatea iubitelor.
Violența acestuia a mers, însă, mai departe de atât. În 2016, un bărbat l-a acuzat pe fiul președintelui LPF că l-ar fi sechestrat și torturat cu o cruzime ieșită din comun. Și de această dată, în ciuda dovezilor mai mult decât concludente, Mario a fost scăpat basma curată, fără să plătească nici măcar spitalizare bărbatului pe care, împreună cu câțiva amici, l-au desfigurat și aproape ucis.