EXCLUSIV Cu câți bani a ajuns să trăiască lunar Ioana Maria Vlas. Mama FNI și mâna dreaptă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, grave probleme de sănătate

de: Andrei Alexandra
08 06. 2020

Ioana Maria Vlas duce o viață modestă într-un sat din apropierea Sibiului și trăiește din pensia de 2000 lei. Mama FNI nu mai poate lucra pentru că are mari probleme de sănătate, iar Impact.ro are toate detaliile.

Cu câți bani a ajuns să trăiască lunar Ioana Maria Vlas

A fost mâna dreaptă a lui Sorin Ovidiu Vântu și cea care a pus pe picioare schema piramidală a Fondului Național de Investiții, prin care au fost păcăliți sute de mii de români care au investit în acest “joc”, crezând că se vor umple de bani. În 2009, Mama FNI, așa cum era poreclită atunci, a fost condamnată la zece ani de închisoare, însă a fugit din România cu ajutorul lui Vântu, refugiindu-se în Israel. Patru ani mai târziu, Ioana Maria Vlas s-a prezentat singură la Ambasada României din Tel Aviv, cerând să fie arestată și extrădată în România.

Din 2003 pana la sfărșitul anului 2009, femeia de afaceri a fost încarcerată la Inchisoarea Târgușor și i s-a pus sechestru pe toate bunurile, fiind nevoie să restituie 20 de miliarde lei. După eliberare, ea nu a mai dorit să aibă legătură cu mediul de afaceri sau viața publică, așa că s-a retras în casa unei nepoate dintr-un sat din apropierea Sibiului, unde locuiește în condiții modeste.

Ioana Maria Vlas are în prezent vârsta de 75 de ani

Singura sursă de venit a Ioanei Maria Vlas este de 3000 de lei, care însumează pensia sa, precum și cea de urmaș. Până în urmă cu câțiva ani mai colabora cu câteva firme din zonă, cărora le oferea consiliere financiară, însă problemele de sănătate au împiedicat-o să mai muncească. Impact.ro a aflat că mămica FNI are o viață liniștită, dar grea, datorită diabetului, fiind insulino-dependentă.

Mama FNI și mâna dreaptă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, grave probleme de sănătate

“Udă toată ziua grădina, are grijă de găini. Tot timpul face provizii de iarnă, pune murături, face gem. Înainte mergea zilnic la pește, dar acum nu prea am mai văzut-o pentru că se simte rău, diabetul ăsta îi face viața grea. Ia medicamente cu pumnul și merge regulat la doctor. Am înțeles că are și probleme cu inima, o și dor rău picioarele. Medicul i-a recomandat să mai slăbească, dar spune că nu poate. Mai iese din când în când la magazin și este foarte prietenoasă, vorbește cu toată lumea. Este vizitată doar de niște nepoți, pe altcineva nu am văzut să îi calce pragul”, a mărturisit un vecin al acesteia pentru Impact.ro.

În cei aproape șapte ani petrecuți după gratii, Ioana Maria Vlas și-a scris memoriile, povestind cu lux de amănunte detalii despre afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu, dar și despre alte nume grele din politica românească, implicate în schema FNI. După eliberare, femeia de afaceri și-a transcris memoriile și a și tipărit două cărți, însă acestea vor fi publicate după moartea sa de către o nepoată.

Ioana Maria Vlas a povestit că nu a avut o viață foarte grea după gratii. Ea stătea cu alte patru deținute într-o celulă de 6 mp, însă era extrem de respectată. Mai mult, ea a învățat deținutele să scrie și să citească, să se exprime corect, ba chiar să își îmvingă agresivitatea și să își vindece durerile sufletești:

“Veneau și îmi povesteau ce li se întâmplă, îmi cereau sfaturi. M-au îndrăgit foarte mult. Era suficient să spun că aș mânca ceva sau aș avea nevoie de ceva, iar în 2-3 zile mi se îndeplinea dorința, fără ca vreodată să le cer ceva. Era modul lor de a-și exprima recunoștința”, povestea Ioana Maria Vlas în 2017, în timpul unui interviu.