EXCLUSIV Ce s-a ales de Adrian Ropotan. Câștigă bani grei împreună cu Ogică

EXCLUSIV Ce s-a ales de Adrian Ropotan. Câștigă bani grei împreună cu Ogică
EXCLUSIV Ce s-a ales de Adrian Ropotan. Câștigă bani grei împreună cu Ogică

Fosta vedetă a lui Dinamo, Adrian Ropotan, a ajuns milionar în euro. Însă, nu din fotbal, așa cum am fi tentați să credem, ci din…construcții. De întreaga afacere are grijă chiar celebrul său socru, Stelian Ogică!

Adrian Ropotan nu a pus ghetele în cui, dar s-a îmbogățit din construcții!

În 2008, trei fotbaliști de la Dinamo, vedetele echipei, de altfel, cântau din tot sufletul, în timpul unei petreceri de apartament, maneaua “Steaua e numai una”. Filmulețul a ajuns pe youtube, iar ei au fost aspru taxați de suporteri, dar i-au hulit timp de aproape jumătate de an. Pe atunci, cel mai afectat a fost Adrian Ropotan, care era considerat următorul Adrian Mutu al fotbalului românesc. De altfel, după acel episod, randamentul său a început să scadă și a ajuns să joace la echipe mici din străinătate, deși era cotat extrem de bine în acel moment.

EXCLUSIV Ce s-a ales de Adrian Ropotan. Câștigă bani grei împreună cu Ogică
Adrian Ropotan și Raluga Ogică

Pentru o perioadă, Ropotan a jucat în Dubai, iar recent s-a întors pe plaiuri mioritice și joacă la Concordia Chiajna. Chiar dacă pe plan fotbalistic norocul nu i-a surâs foarte tare, acesta are un mare noroc în viața personală, dar și în afaceri. Adrian Ropotan se iubește cu Raluca, fiica lui Stelian Ogică, încă de acum 10 ani. Cei doi s-au căsătorit și au împreună un băiețel, dar și o căsnicie fericită.

I-a dat socrului Ogică pe mână o afacere de milioane de euro

De asemenea, de aproape doi ani, fotbalistul a intrat în afaceri cu construcții. El a ridicat deja câteva blocuri în zona Drumul Taberii, pe care le-a și vândut, deși proiectul nu este încă terminat. Astfel, la finalizarea construcției, el va încasa peste 2 milioane de euro. Chiar dacă Ropotan nu poate merge zi de zi pe șantier, el și-a luat un ajutor de nădejde, pe nimeni altul decât socrul său:

“Ogică este zi de zi aici, el organizează tot, verifică tot, el vorbește cu furnizorii, cu electricienii, cu toata lumea. Uneori, el este și cel care discută cu cei interesați să cumpere proprietățile. Ogică este neobosit, se implică în tot trup și suflet. Din câte știm, și ginerele lui îl plătește foarte bine, dar e firesc, ținând cont că Ogică ține toată afacerea. L-am văzut și pe Ropotan de câteva ori, mai bine, însă nu foarte des. Deciziile le ia Ogică și toată lumea îl respectă”, ne-au mărturisit surse de încredere din anturajul familiei Ropotan.