EXCLUSIV. Cătălin Cazacu a făcut anunțul despre nuntă. Cum arată fiul pe care l-a ținut ascuns

EXCLUSIV. Cătălin Cazacu a făcut anunțul despre nuntă. Cum arată fiul pe care l-a ținut ascuns
Cătălin Cazacu a câștigat peste 400 de trofee la competițiile de motociclism

Campion la motociclism, dar și la relații cu femei faimoase, Cătălin Cazacu a ajuns, mai nou, să facă slalom nu doar pe circuite, dar și printre televiziuni. Cătălin Cazacu este și prezentator, și realizator de emisiuni.

Deși are sute de trofee câștigate pe pista de motociclism, se pare că relațiile cu femei celebre din showbiz l-au propulsat rapid pe Cazacu în atenția publicului. Printre femeile pe care Don-Juan-ul le are în palmares se numără Denisa Tănase de la trupa Bambi, Roxana Butnaru, Ana Roman și Ilinca Obădescu. La 36 de ani, Cazacu este încă un burlac convins, însă speră ca într-o zi să se așeze la casa lui. Recent, motociclistul și-a sărbătorit fiul, pe Andrei, care tocmai a împlinit 10 ani.

Cătălin Cazacu și fiul lui, Andrei
  • Cătălin, despre fiul tău, Andrei, se știe mai puțin, ce relație ai cu el?

E frate-miu, așa îl alint tocmai pentru că mi se pare că suntem apropiați ca și comportament. Din păcate nu petrec atât de mult timp cât mi-aș dori împreună, dar pentru asta o să recuperăm.

  • De-a lungul timpului ai fost cuplat cu multe femei cunoscute din showbiz. Te-au ajutat sa devii celebru? Ai fost numit campion la relații cu femei faimoase.

Îmi plac femeile puternice și care au o carieră, îmi place ca să am ce învăța de la omul de lângă mine. Aș vrea însă să cred că cele peste 400 de trofee pe care le-am câștigat până acum și munca din spatele lor m-au ajutat să devin celebru, nu femeile.

Cătălin Cazacu face spectacol încă de pe pista de motociclism

  • Ce ai făcut în Turcia?

Am plecat pentru două zile și am stat opt. Nu am fost niciodată în Turcia și mi-am dorit să văd Istanbulul, dar mi-a plăcut atât de mult, încât am condus 4.700 km prin Turcia pentru a vizita mai mult.

  • Te vezi într-o zi căsătorit?

Îmi doresc… va veni și clipa mea.

  • Cum este pentru un motociclist să facă slalom printre televiziuni? Cu ce te atrage televiziunea?

E premieră cred… ce-i drept, pentru cei care au fost măcar odata în padocul de curse, știu că eram omul care făcea spectacol. Cred că, fără să vreau, m-am pregătit pentru ce a urmat. Nu știu exact cum a început, dar știu că a fost foarte abrupt și că a trebuit să muncesc mult.

Cătălin Cazacu: „România are câteva vedete, restul suntem persoane publice”

  • Ai o emisiune nouă la TVR? Ce așteptări ai de la ea? Cum ți se par vedetele din România?

Am început un nou capitol alături de TVR și sunt mândru de asta pentru că am mai făcut un pas important, am trecut de la prezentator la producător/realizator. Emisiunea este realizată împreună cu echipa mea și suntem încrezători în proiect, iar până acum am primit doar laude, ceea ce ne motivează mai tare. Mă bucur mai ales că am găsit la acest post o deschidere și o susținere mare și cred că programele noastre vor fi tot mai atractive. Greu de spus cum mi se par vedetele din România, eu îi văd ca oameni simpli trecând peste prima impresie, dar ca să fiu corect, România are doar câteva vedete, restul suntem în cel mai bun caz persoane publice.

  • Cum a fost pandemia pentru tine? Respecți regulile?

Nu este cea mai bună perioadă a mea, nu suport să fiu închis sau restricționat, dar astea sunt vremurile și ne adaptăm. Nu sunt tot timpul de acord cu măsurile luate și îmi exprim tot timpul părerile, dar cred că trebuie totuși să înțelegem că pericolul există.

  • Cu cine ți-ai petrecut izolarea?

Într-o companie foarte plăcută.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI