EXCLUSIV Are cancer? Vedeta a decis să rupă tăcerea, ce spune despre zvonurile acestei boli crunte
Despre Dida Drăgan, răsfățata premiilor internaționale, trofee care nu încap într-o vitrină cât un perete, a decis să rupă tăcerea, după ce, în ultimii ani, a fost bombardată cu neadevăruri, privind viața ei privată: ”S-au scris prea multe lucruri rele despre mine, aș putea să-i dau în judecată pe cei care m-au denigrat și să le cer despăgubiri morale bani mulți, două milioane de euro, pe care, mai apoi, i-aș dona unei case de copii”, și-a început Dida, seria confesiunilor, în exclusivitate pentru playtech.ro. În plus, a dorit să lămurească și așa-zisa rivalitate cu solista Silvia Dumitrescu, despre care s-a spus că i-ar fi stricat relația cu celebrul muzician Florin Ochescu.
Dida Drăgan nu are cancer, solista neagă zvonurile
Solista Dida Drăgan, care în 1972 a obținut locul I la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, la secțiunea ”Interpretare”, iar în 1974, la Dresda, a obținut premiul pentru cel mai bun solist al festivalului, rupe tăcerea, în exclusivitate pentru playtech.ro. Suferă foarte mult din cauza zvonurilor că ar fi fost diagnosticată cu temutul cancer și că s-ar fi tratat, în mare secret, în Elveția:
”Fraților, nu sunt bolnavă, sunt bine, nu renunț la scenă, până când plec pe câmpiile cerești, eu altceva n-am să fac! Eu fac vocalize, timp de oră, săptămânal, chiar și acum, când nu am concerte, muzica e un lucru greu, e un dar de la Dumnezeu, de care trebuie să avem mare grijă.
S-a spus că, de 14 ani, mă tot tratez de cancer, de unde această știre lansată de oameni răi? Eu nu prea acord interviuri, așa că se inventează tot felul de lucruri. Am lumea mea, unde e loc doar de fiul meu, de muzică și de cei câțiva prieteni”.
Dida Drăgan: ”Nu am restanțe la bănci”
Dar Dida Drăgan a ținut să lămurească lucrurile privind și împrumutul de 500.000 de euro, pe care l-a făcut la bănci:
”S-a mai spus că sunt rău-platnică, însă am scos extrase de la toate băncile, nu am datorii, pot dovedi, am făcut acest împrumut, dar l-am returnat de 15 ani.
Nu interesează pe nimeni de ce l-am făcut, de ce am avut nevoie de bani, nu trebuie să spun dacă mi-am deschis o afacere de imobiliare sau de haine sau dacă am avut nevoie pentru alte lucruri”, ne-a mai spus artista, în exclusivitate pentru playtech.ro.
”Nu Silvia Dumitrescu mi-a furat bărbatul”
Întrebată de reporterii playtech.ro dacă între ea și Silvia Dumitrescu, solista care s-a măritat în 1993 cu Florin Ochescu, fostul ei iubit, ar exista neînțelegeri sau gelozii, Dida ne-a mărturisit:
”Știu că se spune că ea mi-ar fi furat bărbatul pe Florin Ochescu. El este tatăl băiatul meu, este un tată implicat, am rămas în relații bune. Fiul nostru este traducător, a studiat în Elveția, dar s-a întors în România, păcat că nu continuă activitatea noastră muzicală, este tare talentat, ne-a moștenit.
Nu Silvia Dumitrescu mi-a furat bărbatul, Florin Ochescu a ales-o, eu am rămas cu copilul nostru, de doar trei ani. Care e problema? Eu nu o să acuz niciodată pe nimeni, ce a fost a fost!”, ne-a mai menționat artista, supranumită, atât de frumos, și ”Vocea de flacără a rock-ului românesc”.
De ce poartă Dida Drăgan haine negre
Dida Drăgan nu este adepta ținutelor extravagante, pe scenă. În plus, încă de la debut, poartă doar haine negre. Artista ne-a dezvăluit micul ei truc:
”Da, port haine negre, în stil clasic, pentru că vreau ca spectatorii să fie atenți la voce, nu la floricele de pe rochiță. Când pun o bluză albă este sărbătoare națională. S-a zis că mi-aș fi deschis un magazin de haine. La ce mi-ar trebui?
Eu îmi cumpăr doar din magazinele din străinătate, așa am făcut mereu, câteva, și de calitate. Din păcate, acum nu mai merg nicăieri, decât până la piață și la cursurile de vocalize, și-napoi”, ni s-a mai confesat artista de talie internațională, cu turnee în marile capitale ale lumii.