Evaluare Națională 2021. Modele de subiecte și toate regulile desfășurării examenelor
Evaluare Națională 2021. Elevii clasei a VIII-a se pregătesc de primul examen important din viața lor. Startul se dă pe 22 iunie cu examenul scris la Limba și LIteratura Română. În urma unui ordin de ministru, examenele de anul acesta pentru Evaluarea Națională 2021 au fost mult simplificate. Decizia a venit în urma efectelor negative a cursurilor susținute online și, implicit, al pandemiei.
Evaluare Națională 2021. Examene simplificate din cauza pandemiei
Față de sesiunea de anul trecut, anul acesta elevii claselor a VIII-a vor avea parte de exemanele de Evaluare Națională 2021 mult mai simplificate. Decizia ministerului venea ca urmare a efectelor pandemiei și a pierderilor survenite în această perioadă. De la începutul semestrului al doilea au fost puse la dispoziția școlilor modele de teste pentru a-i obișnui pe viitori candidați. Modelele testelor pentru Evaluare Națională 2021 au fost elaborate pe principiul celebrelor teste PISA.
De elaborarea acestora s-a ocupat Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, sub patronajul Ministerului Educației. În același timp, Ministerul Educației a publicat pe site-ul instituției atât modelele de teste, cât și baremele de corectare a noilor teste ce se vor da la examenele de Evaluare Națională 2021.
Înscrierile pentru examenele de Evaluare Națională 2021 au început în data de 7 iunie și s-au încheiat pe 11 iunie. Elevii din clasele a VIII-a nu mai sunt nevoiți să completeze nicio cerere, aceștia fiind înscrisși automat de către instituțiile de învățământ în platformă. De altfel anunțul era făcut pe această temă de Secretarul de Stat Maria Manea:
„Înscrierea candidaților pentru Evaluarea Națională se face astfel: pentru candidații din seria curentă, secretarii unităților de învățământ, în conformitate cu evidențele școlii, introduc datele personale ale elevilor în platforma dedicată Evaluării Naționale. Asadar, nu se completează nicio cerere pentru candidații seriei curente. Fac un apel la conducerile unităților de învățământ și inspectoratele școlare județene să informeze corect elevii și familiile acestora cu privire la înscriere, aspect distinct față de admiterea la liceu.”, anunța Maria Manea.
Pentru cei interesați, aveți aici modelele de teste pentru examenele de anul acesta de la Evaluarea Națională 2021.
Când se dă startul la examenele pentru Evaluarea Națională 2021
Perioada de înscriere s-a încheiat. Acum urmează primul examen, scris, la Limba și Literatura Română, pe data de 22 iunie. Ulterior, pe 24 elevii vor da examenul de Evaluare Națională 2021 la matematică, la proba scrisă. Următoarea zi, pe 25, se vor da examenele la Limba și Literatura maternă, acesta fiind ultimul examen.
Rezultatele pentru examenele de Evaluare Națională 2021 se vor afișa, începând cu data de 29 iunie, urmând ca în aceeași zi să se depună și eventualele contestații. După rezolvarea acestora, pe 30 iunie, rezultatele finale vor fi publicate pe 4 iulie, urmând apoi repartizarea către licee. Conform unei decizii de ministru va mai avea loc o etapă specială a examenelor după cum urmează:
Etapa specială a Evaluării Naționale 2021
- 28 iunie – 2 iulie – Înscrierea la evaluarea naţională
- 5 iulie – Limba şi literatura română – probă scrisă
- 6 iulie – Matematica – probă scrisă
- 7 iulie – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
- 9 iulie -(până la ora 12:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
- 9 iulie (ora 14:00 – ora 20:00) – Depunerea contestaţiilor
- 10 – 11 iulie – Soluţionarea contestaţiilor
- 12 iulie – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor (după ora 12.00).