Euro 2020. Moment istoric la București! Toată presa internațională vorbește despre asta

de: Gabriel Peneș
29 06. 2021

Euro 2020 a prilejuit un moment istoric pentru București. Arena Națională a fost gazda partidei Franța – Elveția din optimile turneului final. Partida s-a încheiat cu victoria fotbaliștilor din „Țara Cantonanelor”, după executarea loviturilor de departajare. Dar, la fel ca în prima optime a zilei, Spania – Croația, scorul după 90 de minute a fost de 3-3. Iar dramatismul ambelor partide a fost aproape identic, prin evoluția neverosimilă a scorului.

Euro 2020. Moment istoric la București!

„Lunea magică!”. Joc halucinant la București, la partida din cadrul optimilor Euro 2020. Campioana mondială, Franța, a fost eliminată de Elveția, după executarea loviturilor de departajare. Însă, echipa antrenată de Didier Deschamps a avut meciul în mână. Elveția a condus cu 1-0, după care Benzema, o dublă, și Pogba, au dus scorul la 3-1 pentru naționala Cocoșului Galic. Incredibil pentru mulți, elvețienii au revenit în ultimele 10 minute și au egalat pe tabelă, ducând meciul în prelungiri. Cum nu s-a mai înscris, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Singurul fotbalist care a ratat din seria de 5 a fost superstarul Kylian Mbappe.

Tristeţea este imensă după această eliminare, noi nu ne-am atins obiectivul. Sunt dezolat pentru acest penalti. Am vrut să ajut echipa, dar am eşuat”, a scris Mbappe pe reţelele de socializare, după înfrângerea în fața Elveției.

O poveste asemănătoare a avut și prima optime a zilei de luni, Spania – Croația. Croații au deschis scorul, apoi trupa lui Luis Enrique a înscris de 3 ori, părând a fi tranșat partida. La fel ca la București, însă, croații au revenit pe final și au reușit egalarea. Diferența față de meciul de pe Arena Națională a fost că Spania a reușit să se impună în prelungiri, scor final 5-3.

Toată presa internațională vorbește despre asta

Desfășurarea meciurilor, demnă de un adevărat thriller, a impresionat presa străină. BBC a titrat, întrebându-se pe bună dreptate: „2 jocuri, 14 goluri, un gigant răpus: A fost cea mai bună zi din istoria Euro?”.

Jurnaliștii britanici au remarcat „desfășurătorul” aproape identic al celor două partide, dar și dramatismul acestora.

Două partide au intrat în prelungiri după ce una dintre echipe a revenit de la 3-1 în favoarea adversarei. S-au marcat 14 goluri, cel de-al doilea număr de reușite din istoria competiției. Miercurea trecută au fost 18 goluri în 4 partide, dar acum cele 240 de minute de dramă pură fac din această statistică un adevărat record, în sine”, au scris jurnaliștii de la BBC.

Doi foști mari jucători englezi s-au declarat entuziasmați de meciurile jucate la București și Copenhaga. Christ Sutton, legenda lui Celtic, a exclamat: „Lunea Magică! Ce seară incredibilă!”. La rândul său, fostul mare atacant Gary Lineker a postat un mesaj pe Twitter în care și-a exprimat admirația față de fotbalul în stare pură pe care l-a văzut în ambele partide.

Aceasta ar putea fi cea mai bună zi din fotbal pe care am văzut-o. 2 meciuri extraordinare, fiecare fiind aproape imaginea în oglindă a celuilalt. Scene incredibile!”, a scris Lineker, fostul „vârf” al naționalei Angliei, dar și al unor echipe ca Leicester, Barcelona și Tottenham.

În sferturile de finală, Spania o va întâlni chiar pe Elveția, vineri, 2 iulie, de la ora 19.00. Partida va avea loc la St. Petersburg, în Rusia. Celelate sferturi stabilite până acum sunt Danemarca – Cehia și Italia – Belgia.