Eugen Simion a murit. Academicianul avea 89 de ani

de: Ioana Bucur
18 10. 2022

A murit academicianul Eugen Simion. Fostul președinte al Academiei Române s-a stins din viață marți, după o lungă suferință, la vârsta de 89 de ani. Simion era internat de mai bine de o lună la Spitalul Elias din București.

A murit Eugen Simion

A murit academicianul Eugen Simion. Fostul președinte al Academiei Române, critic și istoric literar, s-a stins din viață marți, după o lungă suferință, la vârsta de 89 de ani.

Anunțul morții acestuia a fost confirmat de reprezentanți ai Spitalului Elias din Capitală, unitate medicală în care academicianul era internat de mai bine de o lună din pricina mai multor afecțiuni cronice.

Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române – funcție pe care a ocupat-o din 1998 până în 2006 -, a fost critic și istoric literar, editor, eseist și profesor universitar.

S-a născut în comuna Chiojdeanca, județul Prahova, pe 25 mai 1933. După finalizarea ciclului primar, și-a continuat studiile la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești – astăzi, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” – unde l-a avut printre colegi pe poetul Nichita Stănescu.

Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Litere din București. Printre profesorii care i-au marcat anii studenției au fost Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan.

A publicat peste 3.000 de studii și articole în reviste de specialitate

Eugen Simion și-a obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza „Eugen Lovinescu, scepticul mântuit”, condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969).

Primul pas în carieră l-a făcut la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, ca cercetător, în perioada 1957-1962, unde a lucrat în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazetei literare”.

Din 1964 până în anul 1971, Eugen Simion a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București.

În perioada 1970-1973, a fost lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris – IV), apoi a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974).

A devenit membru al Academiei Române în 1993. Cinci ani mai târziu, era ales președintele instituției, mandat pe care l-a încheiat în anul 2006.

De-a lungul carierei sale, Eugen Simion a publicat peste trei mii de studii și articole în reviste de specialitate.