„Este cu un picior în groapă”. Victor Pițurcă este convins că Nicolae Dică va fi dat afară de la FCSB. „Știm cu toții ce face Gigi Becali”
Nicolae Dică are probleme uriașe la FCSB. A vrut să-și dea demisia, dar Gigi Becali l-a convins să mai rămână, dar i-a dat un ultimatum să redreseze urgent situația din campionat. Victor Pițurcă îl cunoaște bine pe patronul echipei și este convins că omul de afaceri se pregătește să-și dea afară antrenorul.
Victor Pițurcă este convins că Gigi Becali îl dă afară pe Nicolae Dică
Nicolae Dică este sub mare presiune la FCSB. Gigi Becali vrea rezultate și „posesie”, iar la meciul cu UTA, câștigat, cu emoții, cu 2-1” a dat ordin să intre Răzvan Oaidă în locul lui Billel Omrani. Antrenorul a vrut să-și dea demisia, dar omul de afaceri l-a convins să rămână. Când au semnat contractul, Becali a promis că antrenorul va avea 15 etape de liniște în care nu se va implica la echipă.
„Dică are personalitate, eu îl ştiu. Lui nu i-a convenit ce s-a întâmplat prima dată la FCSB. Ştim cu toţii ce face Gigi Becali, că îi place să facă primul 11, schimbări şi aşa mai departe.
A plecat şi unde a mai fost angajat Dică? A fost cu Mirel la echipa naţională, dar sunt sigur că nu îi convenea această postură. A revenit la FCSB şi acum iar este cu un picior în groapă, să spunem aşa”, a declarat Victor Pițurcă la „Tare de Tot”.
FCSB a câștigat ultimele trei meciuri din campionat, dar Victor Pițurcă îi transmite lui Nicolae Dică să fie pregătit pentru că o să fie dat afară foarte curând.
„Dacă nu câştiga ultimul meci, îl schimba Gigi. Asta e situaţia antrenorilor tineri”, a mai spus Victor Pițurcă.
Cu Nicolae Dică pe bancă, FCSB s-a făcut de râs în grupele Europa Conference și a câștigat doar un punct în patru meciuri. Și în campionat situația a fost dificilă, dar echipa a câștigat ultimele trei partide și a urcat pe locul șapte.
Gigi Becali a spus de multe ori că nu este mulțumit. I-a reproșat antrenorului rezultatele, dar și faptul că i-a comunicat că lotul este foarte slab. S-a convins de acest lucru în dubla cu Silkeborg pe care danezii au câștigat-o cu 10-0 la general.