Emisiunea nouă care începe la PRO TV. Rivalii de la Antena 1 și Kanal D tremură, e un fenomen în UK
Postul din Pache Protopopescu este pregătit să dea o lovitură uriașă pe piața media din România! O emisiune nouă este pe cale să înceapă la PRO TV, reprezentanții televiziunii tocmai au făcut anunțul oficial. Este vorba despre un format nou, ce face furori în UK.
O nouă emisiune începe la PRO TV
Fanii emisiunilor de tip reality show vor avea parte de o surpriză cât se poate de plăcută. Reprezentanții PRO TV au anunțat că vor aduce pe micul ecran un format nou la noi în țară, un proiect ce face furori deja de ani buni în Marea Britanie.
Emisiunea cu care postul din Pache Protopopescu vrea să câștige lupta audiențelor cu rivalii de la Antena 1 și Kanal D este un show de dating, „Love Island”, pregătirile pentru primul sezon fiind în plină desfășurare.
Te-ar putea interesa și: Rareș Prisacariu a devenit cunoscut în emisiunea lui Virgil Ianțu. Vedeta TV, în lacrimi după ce l-a auzit VIDEO
„Este unul dintre cele mai tari formate din lume”
Reprezentanții PRO TV au făcut un anunț important în mediul online: s-a dat startul înscrierilor. Astfel, persoanele singure, dar care sunt în căutarea sufletului pereche, sunt așteptate să își încerce norocul în noul reality show.
„Fenomenul mondial Love Island a ajuns acum în România! Eşti singur, dar pregătit să te îndrăgosteşti?
Vino pe insula pe care te vei distra şi vei cunoaşte dragostea adevărată. Înscrie-te la casting şi pregăteşte-te de plecare”, este anunțul PRO TV.
Proiectul a început în Marea Britanie, unde este deja un fenomen, bucurându-se de un succes uriaș la public.
„Suntem încântați să aducem, în sfârșit, Love Island în România. Emisiunea este unul dintre cele mai tari formate din lume, în acest moment, și se potrivește perfect strategiei VOYO și PRO TV de a avea divertisment de calitate pentru audiențe diverse.
Love Island are deja foarte mulți fani în România, care au văzut versiuni internaționale ale emisiunii și sunt sigur că vor aprecia varianta românească ce va fi realizată sub semnătura calității PRO TV”, a spus Antonii Mangov, Programming Director PRO TV.
Te-ar putea interesa și: Andreea Moromete, scandal în culise după eliminarea de la Survivor România 2023. Pe cine a acuzat