Noul sezon al reality show-ului ”Ferma” va aduce față două mentalități. Fiecare vedetă a optat pentru grupul care i se potrivește, cel mai bine.
În sezonul din acest an orășenii și sătenii vor fi puși față în față. Opt săteni și opt orășeni, competitori deciși să demonstreze că sunt gata să-și testeze propriile limite în funcție de mediul din care provin, sunt pregătiți pentru orice în viață.
Este nevoie de gândire rapidă, urbană și de strategii bine dezvoltate, ori de gândire directă, rurală, multă muncă și rezistență? Care este secretul pentru câștigarea duelurilor și drumul spre titlul de fermierul anului 2020.
Pentru al doilea an consecutiv, Mihaela va fi gazda show-ului. Aceasta îi va susține pe concurenți în cea mai dificilă încercare pe care au avut-o până acum. Cristi va fi specialistul în supraviețuire și de această dată. Acesta îi va învăța pe competitori cum să se descurce cu provocările primite.
Candva, în toiul pandemiei, am aflat că vom face un nou sezon de „Ferma. De acolo de unde eram, o țară cu mult mai multe cazuri și probleme legate de Covid decât România, n-am fost foarte convinsă că se va întâmpla. Și, totuși, cu o mobilizare exemplară, PRO TV a reușit să pună în mișcare această producție complicată, dar atât de urmarită de public. Iată-mă convinsă total, impresionată de tot ce s-a făcut pentru protecția concurenților și a echipei și… gata de reluat aventura asta grozavă.
Am un chef nebun de muncă, după atâta pauză, simt energia fantastică a echipei și abia aștept să începem filmările. N-o să mai înghețăm, ca la ultima ediție, dar o să ne confruntăm cu alte „delicii, pentru că la „Ferma viața e grea și plină de surprize, pentru toată lumea. Iubesc amestecul de emoții și, împreună cu Cristi Bozgan, o să ne străduim să-i ghidăm pe concurenți prin propriile neputințe, până o să vadă câte pot cu adevărat să facă, dar să și ducă. Ne vedem în noua Ferma!’, spune Mihaela Rădulescu înaintea începerii filmărilor.