După ce Cătălin Zmărăndescu, într-o criză de nervi, pe fondul faptului că echipa din care face parte la Survivor România 2022, i-a reproșat lui Marian Drăgulescu că „aruncă ca o fetiță”, combatând puternic și viziunea lui Marian Drăgulescu despre ce înseamnă „a motiva echipa”, fratele lui Marian Drăgulescu a venit în emisiunea La Măruță pentru a dezbate pe larg subiectul care-l vizează pe acesta.
Fratele lui Marian Drăgulescu a comentat criticile aduse de Cătălin Zmărănescu în show-ul Survivor. El s-a declarat bucuros că Marian Drăgulescu nu i-a răspuns pe același ton lui Cătălin Zmărăndescu și că nu a fost atras în vreun scandal.
„Mă bucur că nu a dat curs mahalalei. Nu e de statulul lui. Ca să te deranjeze, trebuie să îl bagi în seamă, să îl iei în serios. A fost dizgrațios, jalnic, nu poți vorbi cu un om așa. Indiferent că e Marian Drăgulescu sau alt om. În sport nu se dă cu biciul ca să promovezi în timpul competiției. După, da. Dacă tu îl demotivezi de la început… Nu se folosesc cuvintele acelea. Când e singur, Zmără își arată caracterul. Am văzut la testimoniale. Intențiile lui sunt bune, vrea să câștige el, nu echipa”, a spus fratele lui Marian Drăgulescu.
Emil Rengle, prezent și el în emisiune, a luat partea lui Cătălin Zmărăndescu, susținând că „ieșirile” sale nervoase au un fond pozitiv, de fapt, întrucât intenția lui Zmărăndescu este aceea de a clădi o echipă.
„Marian are o energie fantastică, nu e genul de om care să intre în polemici. Laura și-a jucat bine strategia. Cătălin are discursuri care dau teroare psihică, e strategia lui. Are comportamentul acesta pe traseu, în rest, este un om pașnic. El ajută, e pe voie bună. Pe traseu se implică foarte tare. Cearta cu Marian e în defavoarea lui, dar intenția e bună. Vrea să clădească o echipă. E și de la faptul că sunt nemâncați, psihic sunt… Am vrut să-l elimin din concurs, dar nu s-a putut”, a declarat și Emil Rengle.
Robert Niță, tot un fost Faimos, a comentat și el imaginile ce îi aveau în prim plan pe Cătălin Zmărăndescu și pe Marian Drăgulescu.
„Mi-a plăcut de Cătălin cum s-a calmat și a zis că Marian a început un scandal din nimic. Asta după ce l-a făcut zob… Cred că de foame încep să vorbească toți așa. Nu mai suntem acum 60 de ani să facem performanță cu biciul. Apoi i-a dat o palmă pe fund să îl încurajeze: „Hai, Mariane, du-te!”, a zis și Robert Niță.
În legătură telefonică a intrat nașa fiului lui Cătălin Zmărăndescu, care a încercat să explice reacțiile acestuia din concurs.
„Sunt nașa lui Vladimir, băiatul lui Cătălin. Îl știu de ani buni, sunt convinsă că ieșirile pe care le are sunt asumate. Încă de la început au luptat pentru puncte, sunt nervoși și frustrați.
Dacă face așa, e la capătul puterilor. Refulează și apoi își cere scuze. Nu este firesc să judeci un om doar de la televizor, nimeni nu se gândește ce este dincolo de ecran”, a spus și nașa de botez a fiului lui Cătălin Zmărăndescu, cumătra.
În ediția de ieri a emisiunii Survivor România 2022 un nou Faimos a părăsit echipa. Este vorba despre Natalia Dumincă, care a primit cele mai puține voturi de susținere din partea telespectatorilor.