Elena Udrea, lux pe litoral. Doar camera de hotel a costat 1.200 de lei
Elena Udrea are parte de o vacanță de lux la mare. Aceasta s-a relaxat alături de mama și de fiica ei într-un stabiliment superb din Venus. Astfel că, Elena Udrea își petrece vacanța de vară pe litoralul românesc.
Elena Udrea, lux pe litoral
Surse suțin că fosta blondă de la Cotroceni a ales să se cazeze, de mai bine de o săptămână, la Hotel Mera, în Venus, un stabiliment de patru stele, luxos. Aceasta a ales să locuiască într-una dintre vilele complexului, acolo unde o cameră cu masă all-inclusive costă, în această perioadă, costă 1.200 lei.
Astfel, în sejurul de pe litoral, Elena Udrea a stat împreună cu fetița ei, Eva Maria, în vârstă de aproape doi ani, și cu mama sa. Iubitul ei a ajuns în Venus abia duminică seara, fiind ocupat cu afaceri legate de business-uri imobiliar pe care îl deține.
Mai are parte de un confort
”Elena Udrea s-a comportat la mare ca orice turist, fără fițe, ba chiar a fost extrem de populară. Toată lumea a admirat-o și a spus despre ea că este cu adevărat o doamnă specială de fiecare dată când a văzut-o în resort”, au precizat persoane de la fața locului pentru WOWbiz.ro!
De menționat este că, dincolo de confortul de la mare, mai are parte de încă un confort, însă de data aceasta unul psihic. Astfel că, recent, DNA a clasat, din lipsă de probe, o parte din Dosarul Microsoft pentru care aceasta a stat 7 zile în arest. Elena Udrea mai are încă trei dosare de corupție pe rolul instanțelor: Gala Bute, Hidroelectrica și finanțarea campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu din 2009, pe care aceasta speră să le rezolve pe cale legală.
În Gala Bute, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de detenție efectivă în iunie 2018, dar, între timp, fugise în Costa Rica. A fost prinsă, iar până la urmă a venit singură în țară, după ce condamnarea sa a fost anulată, ca urmare a deciziei CCR privind nelegalitatea completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ.