Elena Udrea ar putea scăpa de dosarele penale. Greşeala sesizată de o judecătoare

de: Stan Nicu
06 09. 2022

Elena Udrea ar putea scăpa de dosarele penale. Care este greşeala sesizată de judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel Bucureşti. Aceasta a trimis o solicitare autorităţilor bulgare, pentru a afla în acest fel dacă Elena Udrea mai poate fi judecată în dosarele aflate pe rolul instanţelor din România, ca efect al extrădării de acolo.

Cum ar putea să scape Elena Udrea de dosare penale grele. Ce demers a făcut o magistrată

Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să o audieze pe Elena Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care fosta blondă de la Cottroceni este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, fiind vizată o sumă de 5 milioane de dolari primită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Elena Udrea se află în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul „Gala Bute”, iar audierea de la Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să se facă prin videoconferinţă.

Ce ceruseră avocații Elenei Udrea

La începutul procesului, avocaţii Elenei Udrea au cerut încetarea procesului penal pe motiv că faptele de care este acuzată clienta lor în acest dosar s-au prescris, fiind invocată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale din luna mai a acestui an.

Magistratul care se ocupă de acest dosar, Corina Ciobanu, a pus în discuţie din oficiu o chestie de procedură, invocând „regula specialităţii” din Legea 302/2004, ce arată că ţara care extrădează o persoană în România poate impune anumite restricţii în ceea ce privește judecarea şi urmărirea penală a persoanei extrădate, potrivit Agerpres.

Ce prevede legea

Conform Legii 302 din 2004: „o persoană predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea”.

Astfel, judecătoarea Corina Ciobanu vrea să afle dacă autorităţile judiciare din Bulgaria au hotărât ca Elena Udrea să fie extrădată în România doar pentru dosarul „Gala Bute”, context în care aceasta nu va mai putea fi judecată în alte dosare pe care le mai are pe rolul instanţelor.

Elena Udrea nu știe cum a fost extrădată

Întrebată de judecătoarea Corina Ciobanu dacă în instanţele din Bulgaria s-a prelevat sau acestea şi-au dat consimţământul pentru „regula specialităţii”, blonda de la Cotroceni a spus că nu ştie despre ce este vorba pentru că nu este jurist.

Chiar dacă avocata Elenei Udrea a menţionat că nu s-a discutat aşa ceva în instanţele din Bulgaria, judecătoarea a insistat să trimită o adresă în ţara vecină pentru a primi lămuriri cu privire la condiţiile în care s-a făcut extrădarea.