Elena Merișoreanu, jignită cras de un alt cântăreț de la noi: „Unii sunt obraznici, să știți”
Deși este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică populară din showbizul românesc, Elena Merișoreanu a fost insultată de către un alt cântăreț autohton, în timpul unui concert unde a fost invitată să performeze. Cum ar fi fost jignită celebra solistă.
Elena Merișoreanu, apostrofată de un tânăr artist din România
Fără doar și poate, Elena Merișoreanu este una dintre cele mai talentate și îndrăgite interprete de muzică populară de la noi din România.
La toate evenimentele și concertele pe care le onorează, artista este foarte cerută și aclamată la evenimentele unde este invitată, însă acest lucru pare să nu fie pe placul tuturor celor din generația mai tânără.
Recent, Elena Merișoreanu a fost invitată să performeze la un eveniment alături de alte intreprete de muzică populară precum Ștefania Rareș, Maria Cârneci sau Elisabeta Turcu Preda.
Celebra solistă susține că organizatorul evenimentul le-ar fi transmis că un alt cântăreț, din noua generație, l-ar fi sfătuit să nu mai invite persoane în vârstă la eveniment, numindu-le „babe” pe interpretele nominalizate.
„Un cântăreț tânăr a zis, eram eu, Ștefania Rareș, Maria Cârneci și Elisabeta Turcu și a zis <<Mai scăpați de babele astea>>, să ajungă și ei la anii noștri să fie iubiți și ei cum suntem noi.
Eu îi respect, iubesc atât de mult tinerii, mă duc în emisiuni și nu cânt eu, îi prezint pe ei, îi las să cânte, dar unii sunt obraznici, să știți”, a declarat Elena Merișoreanu, în exclusivitate pentru publicația Spynews.
Gestul impresionant făcut de Elena Merișoreanu în memoria Ionelei Prodan
Elena Merișoreanu a fost prezentă, recent, la parastasul în memoria regretatei artiste de muzică populară Ionela Prodan.
Fiica ei, impresara Anamaria Prodan, a organziat o întâlnire în cimitirul Bellu din Capitală, acolo unde este înmormântată Ionela Pordan, pentru pomenirea veșnică a sufletului răposatei soliste.
La parastas au fost invitați și câteva nume grele din muzica populară autohtonă, printre care și buna ei prietenă, Elena Merișoreanu.
Vedeta a susținut un moment emoționant în memoria mamei Anamariei Prodan. Interpreta de muzică populară a compus chiar și o melodia pentru regretata Ionela Prodan, un moment extrem de emoționant pentru rude și prieteni, amintindu-și de ea precum de o femeie fericită și plină de viață.
„Fiecare are un moment special. Vin colegii, foștii colegi care au cunoscut-o, care au cântat cu ea. Fiecare e special în felul lui. Am făcut un cântec special pentru acest eveniment neplăcut, dar trebuie să îi păstrăm amintirea așa cum o știm noi, veselă”, a spus Elena Merișoreanu, într-o intervenție pentru Wowbiz.