Elena Merișoreanu, despre conflictul dintre Cornel Palade și Bia Khalifa. Reacția categorică
Elena Merișoreanu este una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară. Nu este un secret că interpreta este iubită nu doar de public, ci și de colegi de breaslă, indiferent de generație și indiferent de genul muzical abordat. „Doamna Meri”, așa cum este alintată, este adesea chemată la diverse show-uri de televiziune, iar unele ipostaze în care a apărut au fost de-a dreptul surprinzătoare: concurentă în prima ediție a reality show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!„ Se întâmpla în urmă cu șapte ani, ce-i drept, dar artista își amintește și acum cu drag fiecare probă la care a fost supusă. Acum, recunoaște că urmărește cu sufletul la gură fiecare ediție a noului sezon. Nu i-a scăpat nici scandalul iscat între concurenții Bia Khalifa și Cornel Palade, din edițiile trecute, despre care și-a spus părerea în ediția de marți a emisiunii „La Măruță”. Iată reacția categorică a artistei!
Elena Merișoreanu, despre conflictul dintre Cornel Palade și Bia Khalifa
Elena Merișoreanu a fost invitată în cadrul ediției de azi a emisiunii La Măruță, acolo unde sunt „despicate” cele mai încurcate „ițe” din reality-show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, de la Pro TV. În calitate de fost concurent al unei astfel de emisiuni de aventură, Elena Merișoreanu susține că experiența trăită în jungla africană a fost cea mai frumoasă din viață, iar dacă vârsta nu ar împiedica-o, cu mare plăcere ar mai accepta o astfel de provocare.
Elena Merișoreanu a spus că nu se teme de șoareci, șerpi, crocodili sau alte astfel de vietăți, ci cu adevărat probleme i-au pus atunci probele ce necesitau efort fizic sau o anumită mobilitate, cunoscute fiind problemele sale de sănătate, la ambii genunchi, în urma cărora a ajuns și pe masa de operație. Interpreta de muzică populară a mai ținut să puncteze și faptul că echipa din care ea a făcut parte a fost una în care „nu a avut parte de bârfă”.
„A fost cel mai frumos show din viața mea, m-as duce oricând, la vârsta, mea, acum e mai greu. Ce am băut acolo….atât mirosea de urât, dar am băut totul și așa am putut să mâncăm și noi o bucată de carne. Am avut un colectiv în care nu am avut bârfă. Mie nu îmi e frică, dă drumul la șoareci, la șobolani, la crocodili! Ei te simt și de aceea nu am teamă!”, a mărturisit Elena Merișoreanu.
Ce a declarat Elena Merișoreanu despre conflictul dintre Cornel Palade și Bia Khalifa
Interpreta de muzică populară nu ratează niciun episod din noul sezon al emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” și este la curent cu toate intrigile dintre concurenți. Elena Merișoreanu a comentat și scandalul iscat între Bia Khalifa și Cornel Palade, care s-a lăsat cu jigniri grave la adresa actorului. (Vezi scandalul AICI!).
„Șii care e treaba? Noi nu am avut două echipe, ci eram o singură echipă. Doar eu și Luminița Nicolescu eram mai în vârstă. Eu nu m-aș fi certat cu nimeni acum, îmi place de Bianca (n.red. Bia Khalifa) că e sarea și piperul, dar faptul că l-a jignit pe Palade nu mi-a plăcut. Trebuie să își ceară scuze public. Pentru că el e un om liniștit!”, a spus Elena Merișoreanu, în ediția de azi a emisiunii La Măruță.