Elena Ceaușescu, jignită de un bărbat pe care Nicolae Ceaușescu l-a îmbogățit peste noapte. ”Nu are nimic în cap!”
Elena Ceaușescu a fost insultată de un bărbat pe care soțul ei l-a îmbogățit peste noapte. Aceasta ar fi vrut să ia în mormânt secretul întregii împrejurări, dar după Revoluție s-a aflat tot. De ce s-a ajuns la jigniri și cum s-a petrecut tot?
Elena Ceaușescu, jignită de un bărbat pe care Nicolae îl aprecia
Elena Ceaușescu a fost insultată crunt de un bărbat pe care soțul ei nu numai că îl aprecia, dar l-a și îmbogățit peste noapte. Aproape nimeni nu-și permitea să spună ceva rău despre soția președintelui României, dar cineva a trecut peste această „regulă”. Este vorba despre Constantin Arseni, cel care a spus: „Dragă, eu am fost singurul din România care a avut curaj să-i spună lui Ceauşescu – «Domnule preşedinte, du-te şi vezi de treburile ţării, că nevasta dumitale nu are nimic în cap»“
Totul s-a petrecut în perioada în care Elena avusese un accident de mașină care s-ar fi petrecut la ieșirea din București spre Ploiești, în drumul spre ZOO Băneasa. Soția președintelui României era la drum spre Sinaia, loc în care Tovarășul Suprem întâlnea o delegație din străinătate. Se pare că vinovatul ar fi fost șoferul mașinii, care nu a scăpat nici el nevătămat.
„A lovit-o un neamţ”
„Au lovit din spate o maşină înmatriculată în judeţul Neamţ şi, de aici, au apărut zvonuri că a lovit-o un neamţ. Nu era nimic adevărat, era din Piatra Neamţ, nu vreun german. Şoferul Elenei Ceauşescu a avut vreo zece coaste rupte, iar pe ea a trăsnit-o rău. A fost în comă“
Doctorul Valeriu Zaharia (adevarul.ro)
Pe atunci se zvonea că accidentul a fost atât de puternic încât Elena Ceaușescu s-a ales cu coaste rupte și ambele picioare zdrobite. De asemenea, se pare că ar fi avut și răni puternice la față, motiv pentru care s-a decis transportarea sa la Moscova, unde cei mai buni medici au avut grijă de ea.