El a fost marea dragoste a Cristinei Țopescu. Nu este vorba despre Ștefan Bănică, ci despre un alt bărbat celebru din România | Informație în premieră
A stat în lumina reflectoarelor aproape 4 decenii, însă, despre viața amoroasă a Cristinei Țopescu s-au știut întotdeauna foarte puține detalii. Fosta prezentatoare TV nu a fost căsătorită niciodată și a suferit enorm din cauza faptului că, din motive medicale, nu a reușit să aducă pe lume un copil. Totuși, marea dragoste a trecut prin viața sa.
El a fost marea dragoste a Cristinei Țopescu
Singura relație pe care vedeta și-a asumat-o a fost cea cu Ștefan Bănică Jr, începută pe vremea când fiecare făcea primii pași în carieră. Povestea lor de dragoste a durat cinci ani și a fost una cu năbădăi. Gurile rele au susținut în repetate rânduri că artistul ar fi agresat-o fizic de nenumărate ori pe fiica lui Cristian Țopescu, chiar și în public. Aceleași guri rele susțin că Ștefan Bănică ar fi fost cel care ar fi pus punct relației, pentru că se îndrăgostise de Mihaela Rădulescu, cu care s-a și căsătorit la opt luni de la despărțirea de Cristina.
Cristina Țopescu a mai avut o relație cu fostul senator Nicolae Dide însă și aceasta a fost la fel de toxică precum cea cu Ștefan Bănică Jr. Surse din anturajul fostei prezentatoare de la Antena 3 susțin că, de data aceasta, Cristina ar fi fost cea care a pus punct relației, fiind sătulă de certuri, dar și de scandalurile in care Nicolae Dide era angrenat în permanență.
”Primul iubit cu care Cristina a putut vorbi ca de la egal la egal”
Cea de-a treia relație a Cristinei Țopescu a fost cea cu analistul politic Dan Andronic: “ Dintre toți bărbații din viata ei, pe el l-a iubit și respectat cel mai mult. Cristina a avut parte de o poveste liniștită, frumoasă, cu un bărbat pedant, atent, cu mult bun simt. Un om cu o vastă cultură generală.
Primul iubit cu care Cristina a putut vorbi ca de la egal la egal. După despărțire au rămas amici, iar ea a vorbit la superlativ despre Andronic până în ziua în care a murit”, a declarat un apropiat al Cristinei Țopescu.