Efectele pandemiei se resimt puternic la Vatican! „Cu siguranță avem ani grei înaintea noastră“. Ce măsuri speciale s-au luat imediat

de: Emanuela Pană
13 05. 2020

De criză nu scapă nici sfinții! Vaticanul se confruntă cu probleme de ordin financiar din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19, visteria sa fiind, pe zi ce trece, mai goală. Papalitatea se află într-o situație delicată, întrucât toate activitățile generatoare de venit au fost suspendate. Papa Francisc îndeamnă la cumpătare, deoarece nu-și dorește să concedieze personal pentru a readuce balanța în echilibru.

Visteria Vaticanului, tot mai goală

Din cauza pandemiei de coronavirus, Papa Francisc, actualul reprezentant al Bisericii Catolice, a fost obligat să amâne o campanie anuală de strângere de fonduri de la catolicii din întreaga lume, în contextul în care Vaticanul se confruntă cu deficitul bugetar.

Criza mondială a afectat puternic finanțele micului stat care reprezintă inima catolicismului, astfel că oficialii s-au văzut nevoiți să apeleze la fondul de rezervă. De parcă nu ar fi venit și așa cu destule probleme, criza „a somat“ și închiderea muzeelor și suspendarea activităților cu turiștii, care aduceau 100 de milioane de dolari.

„Vă rog să luaţi în considerare studierea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia economică a Sfântului Scaun şi să treceţi la implementarea acestora cât mai curând posibil“, îi scria Papa Francisc şefului Consiliului de supraveghere finaciară a Vaticanului.

Reuniune de urgență. „Avem ani grei înaintea noastră“

La sfârșitul lunii martie, administratorii Vaticanului au organizat o reuniune de urgenţă în care s-a dispus îngheţarea promoţiilor, angajărilor şi interzicerea orelor suplimentare.

Papa Francisc șo Vaticanul au probleme cu banii din cauza pandemiei

Deciziile luate pentru tot restul anului 2020 au ca scop „atenuarea, cel puţin pe termen scurt, a impactului economic grav… şi evitarea măsurilor drastice ulterioare“.

În ceea ce-l privește pe Papa Francisc, al 266-lea episcop al Romei, acesta este de acord cu toate restricțiile impuse, mai puțin cu concedierea personalului, potrivit unei scrisori transmise șefilor de departamente.

„Cu siguranţă avem ani grei înaintea noastră“, a declarat, astăzi, părintele Juan Antonio Guerrero, noul şef al Secretariatului pentru economie al Vaticanului.