Eclipsa de soare 2022. Tot ce trebuie să știi
Eclipsa de soare 2022. În data de marți, 25 octombrie, va avea loc un eveniment astronomic extrem de important. În cea de-a doua lună de toamnă vom vedea o eclipsă de Soare, provocată de Luna Nouă în Scorpion, ce va fi urmată de o eclipsă de Lună Plină Sângerie în zodia Taurului. Ce trebuie să știi.
Eclipsa de soare 2022
Marți, 25 octombrie 2022, oamenii vor putea observa cu ochiul liber o eclipsă parțială de Soare. Fenomenul astrononic va fi vizibil pentru cei care locuiesc în Europa, Orientul Mijlociu, dar și în părți din vestul Asiei, nordul Africii și Groenlanda.
Potrivit informațiilor specialiștilor, eclipsa de soare va avea loc atunci când Luna va bloca o parte din discul solar, așa cum este văzut de pe Pământ, acoperind circa 86% din suprafața Soarelui. Oamenii vor putea admira acest fenomen din zonele Europei și ale Asiei.
La ora 8:58 GMT, Luna va începe să blocheze o parte din Soare, urmând ca eclipsa maximă să aibă loc mai aproape de prânz, respectiv la ora 11:00 GMT.
Cetățenii de pe cealaltă parte a Globului nu vor putea observa eclipsa de soare, având în vedere faptul că se va produce pe timpul nopții în America de Nord și Sud.
Următoarea eclipsă de Soare ce va fi vizibilă pe continentul american va avea loc anul viitor, mai precis în data de 14 octombrie 2023, atunci când americanii vor putea observa o eclipsă inelară sau inelul de foc.
Ce trebuie să știi despre eclipsa de soare 2022
Eclipsa de soare din data de 25 octombrie va fi vizibilă și în România. Cetățenii țării noastre vor putea observa, cu ochiul liber, felul în care Luna va acoperi Soarele, în jurul orei locale 13.40.
Locuitorii din zona de est a țării vor putea vedea cel mai bine fenomenul. Acolo, Soarele va fi acoperit undeva la 45% de Lună, în timp ce în partea de vest a țării, steaua de foc va fi acoperită în proporție de 30%-40%.
O eclipsă de soare are loc atunci când Luna se află între Pământ și Soare, iar Luna aruncă o umbră peste planeta noastră.
O eclipsă de soare poate avea loc doar în faza lunii noi, atunci când satelitul natural se poziționează direct între Soare și Pământ, iar umbrele sale cad pe suprafața Terrei.
Citește și La ce ora se va vedea eclipsa parțială de soare 2022 în România
Ce este eclipsa parțială de soare
O eclipsă parțială de soare, precum cea care va avea loc marți, 25 octombrie, are loc atunci când penumbra (umbra parțială) acoperă Pământul. În aceste cazuri, o parte din Soare rămâne întotdeauna la vedere în timpul eclipsei, depinzând, desigur, de circumstanțele specifice.
În marea majoritate a cazurilor, penumbra pică pe Terra peste regiunile polare, astfel încât, în locurile departe de poli, dar încă în zona penumbrei, eclipsa parțiață de Soare să nu fie extrem de vizibilă.
Într-un scenariu diferit, cei care sunt poziționați la câțiva mii de kilometri din calea unei eclipse totale vor vedea o eclipsă parțială.
Cu cât ești mai aproape de eclipsă, cu atât este mai mare obscurizarea solară. De exemplu, persoanele care sunt poziționate chiar în afara traseului eclipsei totale vor vedea Soarele scăzând într-o semilună îngustă, ce se va îngroșa, din nou, pe măsură ce va trece umbra.
Citește și Ce va apărea pe cerul României. Eveniment unic în ultimii 18 ani