După o ediție plină de provocări, luni seară, 6 noiembrie 2023, s-a aflat care sunt echipele care merg direct în Ecuador. Misiunile concurenților au fost din ce în ce mai dificile. Anunțul făcut de prezentatoarea reality-show-ului, Irina Fodor. Cine a câștigat imunitate.
Ediția de luni seară, 6 noiembrie 2023, a fost plină de provocări pentru concurenții de la reality-show-ul America Express, difuzat pe micile ecrane de Antena 1. A fost organizată o cursă pentru imunitate, deloc ușoară pentru cele nouă echipe ce luptă în încercarea de a câștiga marele premiu.
Toate probele pe care concurenții au trebuit să le depășească au testat limitele acestora, din multiple puncte de vedere. Cele nouă echipe au dat tot ce au avut mai bun pentru a obține avantajul mult râvnit, dar și primul bilet spre următoarea țară de pe Drumul Aurului, anume Ecuador.
Te-ar putea interesa și: Înţepături la America Express, s-a lăsat cu replici dure. Momentul în care concurenţii s-au luat la „ceartă”: ”Ați fost aroganți”
În timpul cursei pentru imunitate, când toți credeau că erau foarte aproape de a ajunge la punctul în care se afla prezentatoarea reality-show-ului, speranțele le-au fost năruite de traficul infernal. Nici când au trecut și de acest impas și au ajuns la steag, testele pentru concurenții America Express nu s-au oprit.
Prezentatoarea show-ului de la Antena 1, Irina Fodor, a supus echipele de concurenți la un test dur, dar extrem de important în economia jocului America Express.
„În cursa de azi sunt foarte multe necunoscute. Sunt mulți factori care participă la șansa pentru Ecuador. Știu că sunteți foarte încordați, dar vă rog să vă concentrați. Aș vrea să-mi răspundeți la câteva întrebări”, a anunțat Irina Fodor, adresând întrebări despre Misak.
O parte dintre concurenți au răspuns la toate întrebările puse de gazda emisiunii de la Antena 1, alții au dat greș la unele dintre ele, în timp ce alții nu au știut aproape la niciuna să răspundă corect. După testele la care au fost supuși, s-a decis cine a câștigat imunitatea, dar și biletul către Ecuador.
Te-ar putea interesa și: Ce au mâncat concurenții la America Express. Este interzis să consumi în România
Potrivit clasamentului anunțat de prezentatoarea reality-show-ului America Express 2022, Irina Fodor, echipa formată din Giulia Anghelescu şi Vlad Huidu este câștigătoare a imunității, precum și a biletului către Ecuador, următoarea țară de pe Drumul Aurului.